Ş**** A***** B*****
ReclamantF******** R***** D* H***** P* G*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de contestatorul SOMAI ADRIAN BOGDAN, în contradictoriu cu intimata F******** R***** D* H***** P* G*****. Constată nulitatea absolută a actului adiţional nr. 2/25.04.2014 la contractul individual de muncă nr. 39/15.09.2008 al contestatorului. Anulează decizia nr. 369/30.06.2014. Dispune reintegrarea contestatorului în funcţia de referent ocupată anterior concedierii. Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, calculată de la data concedierii până la data reintegrării efective. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata diferenţelor salariale pentru perioada aprilie 2014 – iunie 2014. Respinge ca neîntemeiată excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale. Admite cererea reconvenţională formulată de intimata reconvenientă F******** R***** D* H***** P* G*****, în contradictoriu cu contestatorul intimat SOMAI ADRIAN BOGDAN. Constată nulitatea absolută a actului adiţional nr. 1/01.04.2013 la contractul individual de muncă nr. 39/15.09.2008 al contestatorului intimat. În temeiul art. 453 alin. 2 NCPC, Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat acordat parţial). Obligă contestatorul la plata către intimată a sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat acordat). Compensează cheltuielile de judecată până la concurenţa celei mai mici şi constată că niciuna dintre părţi nu datorează cheltuieli de judecată. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată în şedinţă publică azi 03.07.2015.
Hotarare 7320/2015 din 03.07.2015Amână pronunţarea la data de 03.07.2015. Pronunţată în şedinţă publică azi 30.06.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2015Amână pronunţarea la data de 30.06.2015. Pronunţată în şedinţă publică azi 23.06.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2015Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 23.06.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.06.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2015În vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 27.05.2015