R****** C******
ReclamantS*** Ş*****
PârâtAdmite cererea de chemare in judecată, astfel cum a fost precizată, având ca obiect pretenţii civile. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1624,04 lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente terenului situat in Craiova, str. G-ral Magheru, nr. 60, jud. Dolj, in baza contractului de închiriere pentru suprafeţe de teren aferente imobilelor cumpărate in baza Legii nr. 112/1995 nr. 528/07.01.2008, pentru perioada parţial octombrie 2012 – ianuarie 2014 şi a penalităţii in cuantum de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi lucrătoare care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă şi in continuare până la data plăţii efective. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 131 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel la Tribunalul Dolj, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Craiova. Pronunţată in şedinţă publică, azi 11.11.2014.
Hotarare 13754/2014 din 11.11.2014în vederea citării reclamantei cu menţiunea de a preciza dacă mai insistă în soluţionarea cererii
Incheiere de sedinta din 07.10.2014