F***** G****** - d******
ReclamantF***** M****** E********
ReclamantF***** F****
PârâtL*** D****
PârâtF***** G******* M*****
ReclamantAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii Floare Mariana-Elisabeta - în nume propriu şi ca urmaşă a reclamantului Floare Gavrilă (a lui Gavrilă) decedat pe parcursul procesului, Floare Gabriel-Marian şi Floare Alexandra – Florina – ambii ca urmaşi ai reclamantului Floare Gavrilă (a lui Gavrilă) decedat pe parcursul procesului, în contradictoriu cu pârâţii F***** F**** şi L*** D****. Ia act de faptul că, prin Încheierea civilă nr. 1049/2015 pronunţată în cauză la data de 30 aprilie 2015, s-a anulat cererea reconvenţională formulată de pârâta L*** D****, pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art.194-197 Cod procedură civilă şi, în consecinţă: Constată că numitul Floare M. Gavrilă a dobândit dreptul de proprietate, prin reconstituire, în calitate de urmaş a defunctului Casian Gavrilă, asupra terenului înscris în Titlul de proprietate nr. 77624 emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud la data de 17.12.2002, tarla 75, parcelele 39 şi 39/1, identificat cu date de CF cu terenul înscris în CF 1051 Mocod, top 102 şi 103, în suprafaţă reală de 1252mp, astfel cum acest teren a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert Szabo F. Francisc pentru SC Toposerv SRL (f. 86- 90). Constată că, numiţii Floare M. Gavrilă şi F***** F**** au dobândit dreptul de proprietate prin edificare asupra unei case de locuit P, în suprafaţă construită de 97mp, existentă pe acest teren, astfel cum este delimitată aceasta sub C1 pe planul de amplasament de la f. 85. Constată că masa succesorală rămasă după defunctul Floare M. Gavrilă (a lui Macedon), decedat la data de 14.10.2007, se compune din terenul cu datele de identificare (cadastrale şi de carte funciară) susmenţionate, deţinut cu titlu de reconstituire drept de proprietate, precum şi din cota de 1 părţi din casa de locuit existentă pe acest teren, menţionată mai sus, deţinută cu titlu de edificare împreună cu soţia sa. Constată că la această masă succesorală au vocaţie succesorală legală pârâta F***** F****, în calitate de soţie supravieţuitoare, în cotă de 1 părţi, precum şi pârâta L*** D**** şi defunctul Floare Gavrilă (a lui Gavrilă), în calitate de copii, în cotă de 3/4 părţi împreună. Constată validitatea formală şi materială a antecontractului de întreţinere viageră încheiat sub semnătură privată la data de 21.12.2012, prin care pârâta F***** F**** s-a obligat să transmită numiţilor Floare Mariana – Elisabeta şi Floare Gavrila (a lui Gavrilă), cota ei de 1 părţi din moştenirea soţului ei predecedat Floare Gavrila ( a lui Macedon), sus menţionată iar, în schimb, aceştia s-au obligat să îi asigure întreţinerea şi îngrijirea viageră, cu toate cele necesare traiului, pe toată durata vieţii, şi anume: hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, iluminat, încălzit, în caz de boală tratament medical şi cuvenita îngrijire iar la deces să o înmormânteze potrivit credinţei sale. Obligă pârâta F***** F**** să predea reclamantei şi urmaşilor defunctului Floare G. Gavrilă act apt de întabulare, în caz contrar prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de transmitere a proprietăţii. Dispune partajarea terenului şi casei în litigiu potrivit cotelor de coproprietate şi înţelegerii dintre copartajanţi, în conformitate cu raportul de expertiză întocmit de expert Szabo F. Francisc pentru SC Toposerv SRL (f. 86- 90), tabel de mişcare parcelară de la f. 90, astfel încît: Atribuie terenul şi casa în litigiu, cu top 102 şi 103, în suprafaţă reală de 1252mp, în indiviziune numiţilor Floare Gavrilă (a lui Gavrilă) şi Floare Mariana-Elisabeta, împreună în cotă de 13/16 părţi şi pârâtei L*** D****, în cotă de 3/16 părţi. Ia act de faptul că nu se impune plata de sulte. Dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra terenului şi casei în litigiu, pe numele pârâtei L*** D****, cu titlu de succesiune şi pe numele reclamantei Floare Mariana – Elisabeta şi soţului ei Floare Gavrilă (a lui Gavrilă), cu titlu de îngrijire şi întreţinere viageră, potrivit raportul de expertiză întocmit de expert Szabo F. Francisc pentru SC Toposerv SRL (f. 86- 90), tabel de mişcare parcelară de la f. 90. Se va înscrie în CF sarcina de întreţinere şi îngrijire viageră în favoarea pârâtei F***** F****. Se va radia din CF 1051 Mocod top 102 şi 103 casa de lemn nr.28, fiind demolată. Respinge ca neîntemeiat petitul de radiere din CF 1051 Mocod top 102 şi 103 a sarcinii de întreţinere şi înmormântare în favoarea numiţilor Casian Gavrilă lui Ştefan şi Văsieş Floarea lui Nicolae. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 aprilie 2017.
Hotarare 561/2017 din 11.04.2017Din lipsă timp pentru deliberare, amânat pronunţarea pentru data de 11.04.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2017Din lipsă timp pentru deliberare, amânat pronunţarea pentru data de 30.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2017pentru depunerea procesului verbal de recepţie OCPI pentru expertiza efectuată în cauză
Incheiere de sedinta din 22.11.2016Amânat cauza pt. depunere proces-verbal recepţie O.C.P.I.
Incheiere de sedinta din 21.06.2016Amânat cauza pt.comunicare/studiu expertiză; pt. depunere proces-verbal recepţie OCPI
Incheiere de sedinta din 05.04.2016Amânat cauza pt. depunere expertiză cu proces-verbal recepţie OCPI; audiere 2 martori şi pt. ca urmaşii reclamantului să se prezinte în instanţă
Incheiere de sedinta din 26.01.2016Amânat cauza pt.luare interogator şi depunere expertiză cu viză OCPI
Incheiere de sedinta din 20.10.2015Anulează cererea reconvenţională formulată de reclamanta-reconvenţională LD , în contradictoriu cu pârâţii reconvenţionali FG ş.a., având ca obiect partaj, pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 194-197 Cod procedură civilă. Cu drept la cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 30 aprilie 2015 .
Incheiere finala dezinvestire 1049/2015 din 30.04.2015-cerere acordare ajutor public judiciar- Admite cererea de acordare ajutor public judiciar, formulată de petenţii Floare Gavrilă şi Floare Mariana-Elisabeta în dosar nr.2622/265/2014 al Judecătoriei Năsăud şi, în consecinţă, Dispune acordarea ajutorului public judiciar pentru petenţi sub forma reducerii taxei judiciare de timbru, în cuantum total de 2.868,75lei, cu 50%, astfel că petenţii vor achita taxa judiciară de timbru în cuantum redus de 1.434,37lei.Dispune eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum redus, de 1.434,37lei, în 8 rate lunare, fiecare în sumă de câte 179,29lei/lună, ce se vor achita de petenţi începând cu luna ianuarie 2015.Definitivă.Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 23 decembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 23.12.2014