G**** M***** P*** A************ P**
CondamnatAdmite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului GOLIE MARIUS. În temeiul art. 587 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului GOLIE MARIUS deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 296/2010 a Judecătoriei Huşi. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 alin.2 Noul Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin.3 din Noul Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 25 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.04.2014.
Hotarare 911/2014 din 17.04.2014