Dosar 262/44/2014 din 11.03.2014

recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 262/44/2014
Data dosar:
11.03.2014
Instanta:
Curtea de Apel Galați
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.06.2014 la ora 8:30

    Complet: F-JCP11
  • admite cererea

    Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, având ca obiect transferul persoanei condamnate D******* G*******. Recunoaşte în parte, numai sub aspectul pedepselor cu închisoarea şi al pedepselor accesorii şi complementare, hotărârile penale pronunţate de Tribunalul Verbania (Italia) la data de 09.11.2009 (nr. 454/2009 R.G.), respectiv de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare de pe lângă Tribunalul Milano la data de 11.03.2008 (nr. 544/2008 R.G.), privind pe condamnatul D******* G*******. Constată că numitul D******* G******* a fost condamnat prin Hotărârea nr. 454/2009 R.G. din 09.11.2009 a Tribunalului Verbania la pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică şi pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: - art. 110, 81, 61 pct. 5, 624 şi 625 pct. 2 din Codul penal al Republicii Italia, având corespondent în art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b, cu aplicarea art. 36 alin. 1 din Codul penal al României; - art. 110, 624 şi 625 pct. 2 din Codul penal al Republicii Italia, având corespondent în art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b din Codul penal al României. Constată că numitul D******* G******* a fost condamnat prin Hotărârea nr. 544/2008 R.G. din 11.03.2008 a Judecătorului pentru Cercetări Preliminare de pe lângă Tribunalul Milano la pedeapsa principală de 10 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică şi pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă nedeterminată, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: - art. 110, 628 alin. 1 şi 3 pct. 1 şi 112 pct. 1 din Codul penal al Republicii Italia, având corespondent în art. 233 alin. 1 – 234 alin. 1 lit. d şi f, cu aplicarea art. 77 lit. a şi d din Codul penal al României; - art. 110, 614 alin. 1, 2 şi 4, 61 pct. 2 şi 112 pct. 1 din Codul penal al Republicii Italia, având corespondent în art. 224 alin. 2, cu aplicarea art. 77 lit. a şi d din Codul penal al României; - art. 110, 81, 609 bis, 609 octies, 609 septies pct. 4 şi 112 pct. 1 din Codul penal al Republicii Italia, având corespondent în art. 218 alin. 1 şi alin. 3 lit. e şi f, cu aplicarea art. 77 lit. d din Codul penal al României; - art. 110, 81, 582, 585 raportat la 576 alin. 1 pct. 1 şi 61 pct. 2 şi 112 pct. 1 din Codul penal al Republicii Italia, având corespondent în art. 193 alin. 2, cu aplicarea art. 77 lit. a şi d din Codul penal al României; - art. 110, 624, 625 pct. 2, 5 şi 7 şi 61 pct. 2 din Codul penal al Republicii Italia, având corespondent în art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b şi d, cu aplicarea art. 77 lit. a şi d din Codul penal al României; - art. 110, 628 alin. 2, raportat la alin. 1 şi 3 pct. 1 din Codul penal al Republicii Italia, având corespondent în art. 233 alin. 1 – 234 alin. 1 lit. a, d şi f, cu aplicarea art. 77 lit. a şi d din Codul penal al României; - art. 110, 582, 585 alin. 1 şi 2, raportat la 586 alin. 1 pct. 1 şi 61 pct. 2 din Codul penal al Republicii Italia, având corespondent în art. 193 alin. 2, cu aplicarea art. 77 lit. a şi d din Codul penal al României. Constată că prin măsura de executare a pedepselor concurente nr. 156/2010 S.I.E.P. din 12.10.2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Verbania s-a stabilit ca numitul D******* G******* să execute o pedeapsă principală totală de 15 ani şi 2 luni închisoare, pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică şi pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă nedeterminată. În baza art. 135 alin. 6 lit. b pct. i şi alin. 7 lit. b din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările ulterioare, în referire la art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal al României, adaptează pedeapsa închisorii, precum şi pedeapsa complementară aplicată condamnatului D******* G******* şi dispune transferarea acestuia în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei principale celei mai grele, de 10 ani şi 8 luni închisoare, sporită la 12 ani şi 2 luni închisoare, a pedepsei accesorii constând în interzicerea, pe durata executării pedepsei principale, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b din Codul penal al României, precum şi a pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b din Codul penal al României pe o perioadă de 5 ani. Deduce din pedeapsa de 12 ani şi 2 luni închisoare perioada executată de condamnatul D******* G******* de la 08.03.2007 la zi. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii. După rămânerea definitivă, prezenta hotărâre şi un exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii se vor comunica Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnatul D******* G*******. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.06.2014.

    Hotarare 129/2014 din 23.06.2014
  • Sedinta din data de 18.06.2014 la ora 8:30

    Complet: F-JCP11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 23.06.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2014
  • Sedinta din data de 02.06.2014 la ora 8:30

    Complet: F-JCP11
  • Amână cauza

    pentru lipsa relaţiilor solicitate de la MJ

    Incheiere de sedinta din 02.06.2014
  • Sedinta din data de 09.05.2014 la ora 8:30

    Complet: F-JCP11
  • Amână cauza

    pentru lipsa relaţiilor solicitate de la MJ

    Incheiere de sedinta din 09.05.2014
  • Sedinta din data de 23.04.2014 la ora 8:30

    Complet: F-JCP11
  • Amână cauza

    pentru lipsa relaţiilor solicitate

    Incheiere de sedinta din 23.04.2014
  • Sedinta din data de 10.04.2014 la ora 8:30

    Complet: F-JCP11
  • Amână cauza

    pentru lipsa relaţiilor solitate de la M.J.

    Incheiere de sedinta din 10.04.2014
  • Sedinta din data de 03.04.2014 la ora 8:30

    Complet: F-JCP11
  • Termen preschimbat

    termen preschimbat la data de 20.03.2014.

  • Sedinta din data de 20.03.2014 la ora 8:30

    Complet: F-JCP11
  • Amână cauza

    pentru a se depune anexa 5 de către M.J.

    Incheiere de sedinta din 20.03.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD