M**** A*****
InculpatSchimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M**** A***** din infracţiunea prev. de art. 336 alin. 1 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 N. C. pen. În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 N. C. pen. şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă inculpatul M**** A*****, …, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 71 alin. 2 C. penal 1969, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua si lit. b C. penal 1969. În baza art. 81 C. pen. 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. 1969. În baza art. 71 alin. 5 C. penal 1969, constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit. b C. p. 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul M**** A***** la plata sumei de 1.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către statul român. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.12.2014.
Hotarare 1407/2014 din 18.12.2014Amână pronunţarea la data de 18.12.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2014Pronunţarea va avea loc la data de 12.12.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2014Pentru a-i da inculpatului posibilitatea de a se prezenta.
Incheiere de sedinta din 31.10.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 21922/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind pe inculpatul M**** A*****, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M**** A***** pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 C. p. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.09.2014.
Incheiere camera preliminara din 30.09.2014