Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Constată perimată din oficiu acţiunea civilă formulată de contestatorii B. M., B. B. şi O. B. M., în contradictoriu cu intimata P.M.. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 02.06.2020.
Hotarare 1506/2020 din 02.06.2020Potrivit disp. art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 28.04.2020Ia act de declaraţia contestatoarei Burcea Maria de renunţare la judecata cererilor de suspendare provizorie a executării silite şi de suspendare a executării silite. Respinge cererile de suspendare provizorie a executării silite şi de suspendare a executării silite formulate de contestatorii Burcea Bogdan şi Onofrei Burcea Mihaela. În baza disp. art. 413 al. 1 pct. 1 cod pr. civilă suspendă judecata până la soluţionarea definitivă a dosarelor 8168/280/2004 şi 6055/280/2013. Definitivă raportat la respingerea cererii de suspendare provizorie a executării. Cu apel în 5 zile de la comunicare raportat la respingerea cererii de suspendare a executării. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare raportat la renunţarea la judecată. Cu recurs pe perioada suspendării raportat la suspendarea judecării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.05.2015.
Incheiere suspendare din 12.05.2015