N******* G*******
Apelant InculpatÎn baza art. 421 pct. 1 lit. a Cod de procedură penală, respinge, ca tardiv formulat, apelul inculpatului N******* G******* (cu d.p.), împotriva Sentinţei penale nr. 169/06.08.2014, pronunţată de Judecătoria Reghin, în dosarul nr. 266/289/2014. În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la suma de 300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate la stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 20 noiembrie 2014.
Hotarare 380/2014 din 20.11.2014Amână pronuntarea pentru data de 20.11.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2014Admite cererea în probaţiune formulată de către apelantul-inculpat, prin apărător ales şi încuviinţează proba cu înscrisul propus de către acesta, constând în plicul prin care i s-a comunicat soluţia pronunţată de către prima instanţă. Amână judecarea cauzei în vederea administrării probei încuviinţate. Pune în vedere apelantului-inculpat, ca până la termenul de judecată acordat în acest sens, să depună la dosarul cauzei plicul prin care i s-a comunicat soluţia pronunţată de către prima instanţă. Prorogă, pentru următorul termen de judecată, punerea în discuţie şi soluţionarea excepţiei tardivităţii promovării apelului, invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 24.09.2014. Acordă termen în cunoştinţă apelantului-inculpat, urmând să nu mai fie citat pentru termenele viitoare de judecată. Stabileşte termen de judecată pentru data de 5 noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 08.10.2014Amână cauza la data de 8 octombrie 2014, pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze un apărător.
Incheiere de sedinta din 24.09.2014