P*********** V*****
InculpatR*** F********
InculpatR*** R*****
InculpatL**** M****** D******
InculpatC**** C*********
Reprezentant legalÎn baza art.5 Cod penal, constată că legea penală mai favorabilă este reprezentată de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, art.13 alin.1 din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior şi art.329 alin.1, 2 Cod penal anterior cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior, şi, în consecinţă: Condamnă pe inculpatul P*********** V*****, fost RADU, după cum urmează: 1) pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală, faptă din perioada vara anului 2012 – decembrie 2013, la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare; În baza art.65 alin.2 c.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. 2) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art.13 alin.1 din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală, faptă din perioada vara anului 2012 – octombrie 2013, la pedeapsa de 2 ani închisoare; În baza art.65 alin.2 c.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. 3) pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art.329 alin.1, 2 Cod penal anterior cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală, faptă din perioada vara anului 2012 – decembrie 2013, la pedeapsa de 2 ani închisoare; În baza art.65 alin.2 c.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.33 lit.a, 34 lit.b, 35 Cod penal anterior, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior. Face aplicarea disp. art.71, 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior. În baza art.88 Cod penal anterior, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 15.01.2014 la zi. În baza art.399 alin.1 Cod proc. pen., menţine starea de arest preventiv a inculpatului. Condamnă pe inculpatul R*** F********, după cum urmează: 1) pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală comb. cu art.74 alin.2 şi art.76 alin.1 lit.c Cod penal anterior, faptă din perioada vara anului 2012 – decembrie 2013, la pedeapsa de 3 ani închisoare; În baza art.65 alin.2 c.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. 2) pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art.329 alin.1, 2 Cod penal anterior cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală comb. cu art.74 alin.2 şi art.76 alin.1 lit.d Cod penal anterior, faptă din perioada vara anului 2012 – decembrie 2013, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare; În baza art.65 alin.2 c.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.33 lit.a, 34 lit.b, 35 Cod penal anterior, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior. Face aplicarea disp. art.71, 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior. În baza art.861 Cod penal anterior, dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, sub supraveghere, pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit conform disp. art. 862 Cod penal anterior. În baza art.863 Cod penal anterior cu aplic. art.5 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova; - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta sentinţă. În baza art.71 alin.5 Cod penal anterior, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.88 Cod penal anterior, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 16.01.2014 la zi. În baza art.399 alin.3 lit.b Cod proc. penală, dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.13/16.01.2014 emis de Tribunalul Prahova, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Condamnă pe inculpatul R*** R*****, după cum urmează: 1) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art.13 alin.1 din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală comb. cu art.74 alin.2 şi art.76 alin.1 lit.d Cod penal anterior, faptă din perioada vara anului 2012 – octombrie 2013, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art.65 alin.2 c.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. 2) pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art.329 alin.1, 2 Cod penal anterior cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală comb. cu art.74 alin.2 şi art.76 alin.1 lit.d Cod penal anterior, faptă din perioada vara anului 2012 – decembrie 2013, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare; În baza art.65 alin.2 c.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.33 lit.a, 34 lit.b, 35 Cod penal anterior, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior. Face aplicarea disp. art.71, 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior. În baza art.861 Cod penal anterior, dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, sub supraveghere, pe o durată de 4 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit conform disp. art. 862 Cod penal anterior. În baza art.863 Cod penal anterior cu aplic. art.5 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova; - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta sentinţă. În baza art.71 alin.5 Cod penal anterior, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.88 Cod penal anterior, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 16.01.2014 la zi. În baza art.399 alin.3 lit.b Cod proc. penală, dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.12/16.01.2014 emis de Tribunalul Prahova, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Condamnă pe inculpata L**** M****** D******, după cum urmează: 1) pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală, faptă din perioada vara anului 2012 – decembrie 2013, la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare; În baza art.65 alin.2 c.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. 2) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art.13 alin.1 din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală, faptă din perioada vara anului 2012 – octombrie 2013, la pedeapsa de 2 ani închisoare; În baza art.65 alin.2 c.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. 3) pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art.329 alin.1, 2 Cod penal anterior cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală, faptă din perioada vara anului 2012 – decembrie 2013, la pedeapsa de 2 ani închisoare; În baza art.65 alin.2 c.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.33 lit.a, 34 lit.b, 35 Cod penal anterior, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior. Face aplicarea disp. art.71, 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal anterior. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai uşoară, formulată de inculpatul R*** F********, ca fiind rămasă fără obiect. În baza art.3 şi art.4 lit.b din Legea nr.76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la toţi cei patru inculpaţi, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art.404 alin.4 lit.d Cod proc. penală rap. la art.118 alin.1 lit.a Cod penal anterior, confiscă de la inculpaţii P*********** V***** şi R*** F******** următoarele sume de bani: - de la inculpatul P*********** V*****: suma de 3.561 lei, compusă din 29 (douăzeci şi nouă) bancnote a 100 lei fiecare, 13 (treisprezece) bancnote a 50 lei fiecare, 1 (una) bancnotă a 10 lei, 1 (una) bancnotă a 1 leu, depusă la Trezoreria mun. Ploieşti cu recipisa seria TS10 nr.5258817 din 30.01.2014; - de la inculpatul R*** F********: 5 (cinci) bancnote a 100 EURO fiecare cu seriile S24264413845, S24264413836, S24264413827, S24264413818 şi S24264413809, depuse la B.C.R. SA cu ordin de încasare nr.2014013000006029 din 30.01.2014. În baza art.397 Cod proc. penală, ridică măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanţa emisă de Pachetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti în data de 20.01.2014 şi 24.01.2014 în dosarul nr.338/D/P/2013 asupra autoturismului marca MERCEDES BENZ S 320 CDI 221 I020K0, cu nr. de înmatriculare PH 16 KAR, serie şasiu WDD2210221A095328, fabricaţie 2006, de culoare neagră, a autoturismului marca BMW X5 X53 FB71, cu nr. de înmatriculare BZ 09 WSW, serie şasiu WBAFB71080LX66873, fabricaţie 2006, de culoare neagră şi a autoturismului marca VOLKSWAGEN PHAETON 5.0TDI V10, cu nr. de înmatriculare AR 07 WMF, serie şasiu WVWZZZ3DZ48011301 fabricaţie 2004, de culoare albastră. În baza art.274 alin.1 Cod proc. pen., obligă inculpaţii la plata sumei de câte 3.000 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.05.2014.
Hotarare 567/2014 din 23.05.2014amână pronunţarea la 23.05.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.05.2014lipsă de procedură cu inculpatul P*********** V*****. Amână pronunţarea la 22.05.2014 în ceea ce priveşte cererea inculpatului R*** F********.
Incheiere de sedinta din 20.05.2014pronunţarea la 20.05.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.05.2014amână pronunţarea la 14.05.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2014În baza art.346 alin.2 C.pr.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.338/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti privind pe inculpaţii P*********** V*****, fost RADU, R*** R*****, R*** F******** şi L**** M****** D****** a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii P*********** V*****, fost Radu, zis „Cartuş”, R*** R*****, zis „Venus”, R*** F********, zis „Fabian” şi L**** M****** D******. Stabileşte termen de judecată la data de 20.05.2014, orele 13,30, pentru când se va efectua adresă la Baroul Prahova pentru a desemna apărători din oficiu persoanelor vătămate minore Stan Olivia Ioana, Coman Maria Alisa şi Drăgan Rebeca şi se vor cita: - inculpaţii P*********** V*****, fost Radu, zis „Cartuş”, R*** R*****, zis „Venus”, R*** F********, zis „Fabian” şi L**** M****** D******, înştiinţându-se şi apărătorii aleşi sau desemnaţi din oficiu acestora; - persoanele vătămate Stan Olivia Ioana, Prică Estera, Coman Maria Alisa, Măncilă Ştefania-Alexandra şi Drăgan Rebeca, cu menţiunea dacă înţeleg să se constituie părţi civile în cadrul procesului penal; - reprezentanţii legali ai persoanelor vătămate minore Stan Olivia Ioana, Coman Maria Alisa şi Drăgan Rebeca, respectiv: Stan Marian, Stan Georgiana-Nicoleta, Drăgan Marin, Drăgan Elena, C**** C********* şi Coman Adriana-Aurelia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.05.2014.
Incheiere camera preliminara 162/2014 din 08.05.2014În baza art.348 alin.2 C.pr.pen. rap. la art.207 alin.6 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii - P*********** V*****; - R*** R*****; - R*** F********. În baza art.207 alin.4 C.pr.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor. În baza art.272 alin.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 25.04.2014.
Incheiere camera preliminara 140/2014 din 25.04.2014În baza art.348 alin.2 Cod proc. penală rap. la art.207 alin.6 Cod proc. penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii: - P*********** V*****, fost RADU; - R*** R*****; - R*** F********. În baza art.207 alin.4 Cod proc. penală, menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor. În baza art.272 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 02.04.2014.
Incheiere camera preliminara 99/2014 din 02.04.2014amână pronunţarea la 02.04.2014.
Incheiere de sedinta din 31.03.2014