R**** M*****
ReclamantR**** M***** M****
PârâtÎn baza art.438 şi urm.NCPC ia act şi consfinţeşte tranzacţia intervenită între reclamanta Roman Mirela şi pârâtul reclamant reconvenţional Roman Mircea Mihail cu privire la acţiunea civilă şi cererea reconvenţională ce fac obiectul DOS.2692/308/2014 al JUDECĂTORIEI SIGHIŞOARA , în sensul că…(se va cuprinde întocmai conţinutul tranzacţiei încheiate între părţi la data de 09.06.2016). Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi , 09.06.2016 , prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 740/2016 din 09.06.2016Pentru ca expertul să completeze raportul de expertiză şi având în vedere că părţile au învederat că există posibilitatea încheierii unei tranzacţii,
Incheiere de sedinta din 28.04.2016Pentru comunicarea înscrisurilor depuse la dosar, având în vedere şi cererile de amânare formulate de către părţi, prin avocaţi, ca şi pentru asigurarea continuităţii completului investit cu judecata pricinii, în temeiul dispoziţiilor art. 221, art. 214 al. 2 C. pr. civilă şi a celor ale art. 110 din Regulamentul de ordine interioră al instanţelor,
Incheiere de sedinta din 03.03.2016Pentru a se răspunde la obiecţiuni, de către expertul Pop Ioan.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Pentru ca părţile să ia cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni,
Incheiere de sedinta din 07.01.2016Pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de către pârât,
Incheiere de sedinta din 19.11.2015Pentru studiul raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 22.10.2015pentru achitarea diferenţei de decont, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 10.09.2015În vederea efectuării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 11.06.2015În vederea efectuării expertizei dispuse în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 330 şi următoarele C. pr. civilă,
Incheiere de sedinta din 07.05.2015Pentru administrarea probelor în cauză,
Incheiere de sedinta din 02.04.2015Respinge ca nefondată cererea petentului R**** M***** M****l pentru acordare ajutor public judiciar cu privire la taxa judiciară de timbru, în cuantum de 3527 lei, stabilită în sarcina sa în cauza cu nr. de dosar 2692/308/2014 al Judecătoriei Sighişoara. Cu drept de cerere de reexaminare în 5 zile de la comunicare cu petentul. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată azi, 3 februarie 2015, în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 03.02.2015