Dosar 26970/325/2014 din 08.09.2014

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 26970/325/2014
Data dosar:
08.09.2014
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.01.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Condamnare

    În temeiul art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplic. art. 5 C. pen. şi cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul G.D., cetăţean român, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului G.D. exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin.2 C.pen. din 1969. În temeiul art. 81 şi art. 82 C. pen. 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 10 luni. În temeiul art. 404 C. proc. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpatul G.D. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.01.2015.

    Hotarare 4/2015 din 06.01.2015
  • Sedinta din data de 23.12.2014 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06.01.2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2014
  • Sedinta din data de 19.12.2014 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23.12.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.12.2014
  • Sedinta din data de 05.12.2014 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 19.12.2014

    Incheiere de sedinta din 05.12.2014
  • Sedinta din data de 10.11.2014 la ora 10:00

    Complet: C9P
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 16033/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul G.D., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin, 1 C.p., cu aplicarea art. 5 C.p. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G.D. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului G.D. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 10.11.2014.

    Incheiere camera preliminara din 10.11.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD