Dosar 2724/86/2014 din 25.03.2014

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2724/86/2014
Data dosar:
25.03.2014
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.04.2015 la ora 09:00

    Complet: C6FP
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul L***** S*****, in contradictoriu cu pârâta Universalna PJSC, prin mandatar SC Interfides International – Broker de Asigurare – Reasigurare SRL, cu citarea intervenientului forţat S***** R****. Obligă pârâta să plătească reclamantului L***** S***** daune materiale in cuantum de 16.865,55 lei si daune morale în cuantum de 900.000 lei, ce vor fi indexate cu rata indicelui de inflaţie. Obligă pârâta la plata dobânzii legale calculate la sumele de mai sus de la data de 29.10.2010 si pana la momentul plăţii efective. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23.04.2015.

    Hotarare 809/2015 din 23.04.2015
  • Sedinta din data de 21.04.2015 la ora 09:00

    Complet: C6FP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 23 aprilie 2015. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 aprilie 2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2015
  • Sedinta din data de 06.04.2015 la ora 12:00

    Complet: C6FP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 21 aprilie 2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 aprilie 2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2015
  • Sedinta din data de 09.03.2015 la ora 09:00

    Complet: C6FP
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea administării probatoriului încuviinţat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 martie 2015.

    Incheiere de sedinta din 09.03.2015
  • Sedinta din data de 19.01.2015 la ora 09:00

    Complet: C6FP
  • Repus pe rol

    Respinge excepţia netimbrării acţiunii, a inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului la acţiune, invocate de pârâtă. Cu cale de atac odată cu fondul. Repune cauza pe rol pentru cercetarea fondului. Stabileşte termen la 09.03.2015, cu citarea părţilor, intervenientul urmând a fi citat prin publicitate - la uşa instanţei, pe portalul instanţei, la ultimul domiciliu cunoscut conform art. 155 pct. 13 CPC, într-un ziar de largă răspândire cu cel puţin 15 zile înainte de termenul acordat; prin curatorul desemnat. Se va emite adresă către reclamant pentru a se îngriji de citarea intervenientului într-un ziar de largă răspândire şi pentru a depune dovada la dosar. Se va emite adresă către Consulatul General al Ucrainei din Bucureşti, pentru a răspunde adresei de la fila 315. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2015.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2015
  • Sedinta din data de 12.01.2015 la ora 09:00

    Complet: C6FP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pe excepţii la data de 19.01.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.01.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2015
  • Sedinta din data de 02.12.2014 la ora 12:00

    Complet: C6FP
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru data de 12 ianuarie 2015, ora 09,00, avându-se în cvedere cereea de amânare formulată de avocat Munteanu Diana, precum şi de lipsa relaţiilor solicitate Consulatului General al Ucrainei la Suceava.

    Incheiere de sedinta din 02.12.2014
  • Sedinta din data de 28.10.2014 la ora 12:00

    Complet: C6FP
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru data de 02 decembrie 2014, orele 12,00, faţă de lipsa de procedură cu intervenientul forţat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,28.10.2014.

    Incheiere de sedinta din 28.10.2014
  • Sedinta din data de 08.09.2014 la ora 09:00

    Complet: C6FP
  • Amână cauza

    Având în vedere lipsa de procedură cu intervenientul forţat amână cauza la data de 28.10.2014. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.09.2014.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD