N** M*****
PetentB**** C******* A********
PetentÎn baza art. 599 alin.3 Cod procedură penală; Ia act de retragerea contestaţiei la executare formulată de petentul-condamnat N** M***** , , în prezent aflat în Penitenciarul Giurgiu, privind pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr.687 din 06.06.2014 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală. În temeiul art. 2 alin. (2) rap. la art. 200 alin. (3) cu aplicarea art. 194 lit. f) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intrată în vigoare la data de 15.02.2013, coroborat cu art. 372 din Codul de procedură penală; Constată nulitatea cererii de contestaţie la executare formulată în numele condamnatului B**** C******* A******** privind pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1354 din 29.04.2013. În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe petentuli-condamnat N** M***** şi să plătească statului suma de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 de lei reprezintă onorariu apărător oficiu şi se va avansa din fondurile alocate de Ministerul Justiţiei. Onorariul apărătorului din oficiu pentru condamnatul B**** C******* A******** în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile alocate de Ministerul Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.11.2014.
Hotarare 1106/2014 din 05.11.2014