Ş******* M*****
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1, lit. a Cpp. Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă cu inculpatul Ş******* M*****, fiul lui Marcel şi Elisabeta, născută la data de 15.04.1968 în Motru, jud. Gorj, domiciliat în comuna Bala, sat Dâlma, jud. Mehedinţi, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de art. 334 alin. 1, C.p, şi pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 Cp, obiect al cauzei penale nr. 662/P/2013. În baza art. 334 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 75 alin. 2, lit. b, art. 76 alin. 1 şi art. 5 Cp. Condamnă inculpatul Ş******* M***** la 8 luni închisoare. În baza art. 335 alin. 2 Cp cu aplicarea art. 75 alin. 2, lit. b, art. 76 alin. 1, şi art. 5 Cp. Condamnă inculpatul Ş******* M***** la 6 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1 Cp şi art. 39 alin. 1 lit. b Cp. Constată concurente infracţiunile săvârşite, contopeşte pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare. În baza art. 91 Cp. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 Cp. În baza art. 93 alin. 1 Cp. Obligă inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 Cp. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Baia de Aramă, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cp. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 Cp. Ia act că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 174,29 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat potrivit delegaţiilor nr. 306/08.04.2014 şi nr. 10/15.05.2014, în cuantum de 400 lei ( câte 200 lei pentru fiecare delegaţie) rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 17.06.2014, la sediul Judecătoriei Baia de Aramă.
Hotarare 87/2014 din 17.06.2014Se amână pentru a se răspunde la solicitările instanţei.
Incheiere de sedinta din 20.05.2014Pentru a se răspunde la solicitările instanţei.
Incheiere de sedinta din 29.04.2014