D******* V*****
ReclamantG******* A********
PârâtRespinge acţiunea. Ia act că pârâta- reclamantă a renunţat la cererea reconvenţională. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.05. 2015
Hotarare 1013/2015 din 13.05.2015Pune în vedere pârâtei să precizeze dacă insistă în judecarea cererii reconvenţionale, depusă la dosar la data de 4.12. 2014, în caz afirmativ urmând să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 388 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. În situaţia în care înţelege să renunţe la această cerere va preciza expres acest lucru în scris. Citarea reclamantului pentru administrarea interogatoriului. Încuviinţează cererea formulată de pârâtă prin care a solicitat amânarea judecării cauzei pentru studierea raportului de expertiză. Amâna judecarea cauzei la data de 13.05 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Aprilie 2015
Incheiere de sedinta din 29.04.2015Emiterea unei adrese către ing. expert Vintila Mihai pentru a lua măsurile ce se impun în vederea efectuării şi depunerii raportului cu minim 10 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sancţiunea amenzii judiciare. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar dovada imposibilităţii de prezentate la acest termen pentru martorul încuviinţat. Citarea martorului Mitrache Adrian Aurel. Citarea reclamantului pentru administrarea interogatoriului. Amâna judecarea cauzei la data de 29.04. 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.03. 2015
Incheiere de sedinta din 18.03.2015Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu martorul Mitrache Adrian Aurel. Încuviinţează pentru pârât proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul reclamantului şi proba cu expertiză tehnică. Numeşte expert la cererea prin tragere la sorţi pe ing. Vintila Mihai. Dispune emiterea unei adrese către ing. expert Vintila Mihai , ca în prezenţa părţilor legal citate, să efectueze o expertiză tehnică cu următoarele obiective: să stabilească care a fost dinamica producerii evenimentului rutier din data de 30.05. 2014; să stabilească dacă avariile înregistrare în documentele depuse de la dosar puteau avea ca sursă lovirea vehiculului de un corp BCA şi dacă toate avariile înregistrare se justifică raportat la urmele existente pe vehicul; să stabilească dacă toate lucrările înregistrare pe devizul depus la dosar au legătură , fila 58 dosar. Stabileşte în sarcina pârâtei onorariul provizoriu pentru lucrarea de expertiză în sumă de 1000 lei . Încuviinţează expert consilier în persoana ing. Udrea Ion , la cererea pârâtei. Pune în vedere pârâtei să consemneze onorariul provizoriu pentru efectuarea lucrării de expertiză, în termenul prevăzut de disp. art. 331(3) C.pr. civ. - 5 zile de la numire. Dispune emiterea unei adrese către Tribunalul Argeş- Biroul de expertize tehnice pentru a lua în evidenţă numirea expertului. Amâna judecarea cauzei la data de 18.03. 2015. Pune în vedere reclamantului să se prezinte personal pentru administrarea interogatoriului. Citarea martorului Mitrache Adrian Aurel. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2015
Incheiere de sedinta din 11.02.2015Încuviinţează cererea formulată de reclamant privind amânarea judecării cauzei pentru pregătirea apărării. Amână judecarea cauzei la 11.02. 2015. Părţile nu vor mai fi citate pentru termenele următoare. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2015
Incheiere de sedinta din 21.01.2015Respinge cererea. Cu drept cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 oct.2014
Incheiere de sedinta din 15.10.2014