R*** E***** S*****
InculpatS****** C******** V*****
Parte vătămatăÎn baza art.348 al.1 Cod pr.pen. rap. la art. 242 al.2,5,7,8 Noul Cod pr.pen., respinge cererea inculpatului R*** E***** S***** privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu. În baza art. 348 al.2 rap. la art. 207 alin. 4 Noul Cod de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului RUSU EDUARD-SERGIU, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă - I.P.J. Vaslui, arestat preventiv prin Încheierea de şedinţă nr. 6 din data de 21 martie 2014 pronunţată de către judecător Vezeteu Cornelia din cadrul Judecătoriei Vaslui în dosarul nr. 2212/333/2014 (dosar urmărire penală nr. 1311/P/2014), în baza căreia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă nr. 6/U/21.03.2014, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 raportat la art.233 alin.1 raportat la art. 234 alin.1 lit.d), f) N.C.P., pe care o menţine. Legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului RUSU EDUARD-SERGIU urmează a fi verificată periodic, în tot cursul procedurii de Cameră Preliminară, înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 207 al.6 Noul Cod de procedură penală. Măsura se va comunica administraţiei locului de detenţie– Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă - I.P.J. Vaslui, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa inculpatului. În baza art. 275 alin. 3 Noul Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată conform art. 203 alin. 5 Cod procedură penală în camera de consiliu, azi, 14.04.2014, ora 13:30.