B*** F*******
CondamnatÎn baza art. 587 alin.1 C.proc.pen., rap.la art. 59 C.pen 1969, rap.la art. 15 alin 2 din Constituţia României admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul BM în prezent în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 497/2014 emis de Curtea de Apel Bucureşti în temeiul sentinţei penale nr. 457/2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 C. pen. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu (av. Curigut Mihaela). Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.12.2014.
Hotarare 4320/2014 din 17.12.2014Amânarea cauzei în vederea traducerii in limba romană a înscrisului comunicat de către Oficiul judecătoresc St. Polten, în limba germană. Încuviinţează solicitarea reprezentantei Ministerului Public. Revenirea cu cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penala către Tribunalul St. Polten- Secţia 9 pentru a se comunica dacă în temeiul sentinţei penale pronunţata în dosarul 9/HV 41/12f din 08.05.2012, modificată prin hotărârea Curţii de Apel Viena pronunţată în dosarul nr. 21 Bs 310/12k la 24.08.2012 prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, cu ocazia executării acestei pedepse a prestat muncă în timpul detenţiei precum şi munca prestată de condamnat, orele lucrate si regimul de muncă, respectiv uşor sau greu, ziua sau noaptea, în zile lucrătoare sau nelucrătoare şi dacă munca reprezintă o cauza de reducere sau valorificare a pedepsei potrivit legislaţiei statului austriac, precum şi perioadele din pedepsele aplicate executate efectiv, în temeiul art. 174 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Efectuarea unei adrese către Penitenciarul Timişoara, să se întocmească si sa se comunice procesul verbal si caracterizarea emise pe seama condamnatului, Amână judecarea cauzei la data de 17.12.2014, C4P, sala 278, pentru când se citează inculpatul din Penitenciarul Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 03.12.2014.
Incheiere de sedinta din 03.12.2014În temeiul art. 174 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală revenirea cu cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penala către Tribunalul St. Polten- Secţia 9 pentru a se comunica dacă în temeiul sentinţei penale pronunţata în dosarul 9/HV 41/12f din 08.05.2012, modificată prin hotărârea Curţii de Apel Viena pronunţată în dosarul nr. 21 Bs 310/12k la 24.08.2012 prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, cu ocazia executării acestei pedepse a prestat muncă în timpul detenţiei precum şi munca prestată de condamnat, orele lucrate si regimul de muncă, respectiv uşor sau greu, ziua sau noaptea, în zile lucrătoare sau nelucrătoare şi dacă munca reprezintă o cauza de reducere sau valorificare a pedepsei potrivit legislaţiei statului austriac, precum şi perioadele din pedepsele aplicate executate efectiv Revenirea cu adresă şi către Oficiul judecătoresc St. Polten pentru a se comunica ce pedepsa a executat petentul BF, respectiv cea aplicată de Judecătoria Wiener Neustadt în temeiul sentinţei pronunţate în dosarul nr. 4U114/05a din 27.07.2011 definitiva la 02.08.2012, la amendă penală constând în 40 zile amendă a 13 euro (total 520 Euro), iar în caz de neplată 20 zile închisoare pentru tentativă de Furt, prev. de art. 15 şi art. 127 din Codul penal austriac; prin Decizia din 15.05.2012 a Judecătoriei Wiener Neustadt – Secţia 4, in baza căreia s-a dispus executarea pedepsei cu închisoarea pentru 20 de zile, pentru motivul neachitării amenzii în executarea acestei pedepse sau cea dispusă de Tribunalul St. Polten- Secţia 9 în temeiul sentinţei penale pronunţata în dosarul 9/HV 41/12f din 08.05.2012. Totodată, pentru a se comunica numărul de ore lucrate pe zile, precum si dacă munca efectuată in executarea pedepsei constituie potrivit legii austriece vreo cauza de reducere sau valorificare, întrucât potrivit legii române persoanele aflate in executarea unei pedepse privative de libertate si dacă muncesc in acesta perioadă pot beneficia de liberare condiţionată ( anterior executării integrale a pedepsei) avându-se in vedere zilele muncite. Efectuarea unei adrese către Penitenciarul Timişoara la care se va ataşa copie după filele 58 şi 59 din dosar, pentru a se calcula zilele câştigate in executarea pedepsei ca urmare a muncii prestate in străinătate, de către condamnatul BF. Amână judecarea cauzei la data de 03.12.2014, C4P, sala 278, pentru când se citează inculpatul din Penitenciarul Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 19.11.2014.
Incheiere de sedinta din 19.11.2014În temeiul art. 174 din legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, efectuarea unor cereri de asistenţă judiciară în materie penala către Judecătoria Wiener Neustadt pentru a se comunica dacă în temeiul sentinţei pronunţate în dosarul nr. 4U114/05a din 27.07.2011 definitiva la 02.08.2012, prin care petentul a fost condamnat la amendă penală constând în 40 zile amendă a 13 euro (total 520 Euro), iar în caz de neplată 20 zile închisoare pentru tentativă de Furt, prev. de art. 15 şi art. 127 din Codul penal austriac; prin Decizia din 15.05.2012 a Judecătoriei Wiener Neustadt – Secţia 4, s-a dispus executarea pedepsei cu închisoarea pentru 20 de zile, pentru motivul neachitării amenzii petentul condamnat în executarea acestei pedepse a prestat muncă în timpul detenţiei precum şi munca prestată de condamnat, orele lucrate si regimul de muncă, respectiv uşor sau greu, ziua sau noaptea, în zile lucrătoare sau nelucrătoare şi dacă munca reprezintă o cauza de reducere sau valorificare a pedepsei potrivit legislaţiei statului austriac şi către Tribunalul St. Polten- Secţia 9 pentru dacă în temeiul sentinţei penale pronunţata în dosarul 9/HV 41/12f din 08.05.2012, de asemenea, petentul condamnat în executarea acestei pedepse a prestat muncă în timpul detenţiei precum şi munca prestată de condamnat, orele lucrate si regimul de muncă, respectiv uşor sau greu, ziua sau noaptea, în zile lucrătoare sau nelucrătoare şi dacă munca reprezintă o cauza de reducere sau valorificare a pedepsei potrivit legislaţiei statului austriac Efectuarea unei adrese către Oficiul judecătoresc St. Polten, la care se va ataşa copie de pe înscrisul de la fila 5, solicitându-ne a ne comunica dacă petentul condamnat de: - Judecătoria Wiener Neustadt în temeiul sentinţei pronunţate în dosarul nr. 4U114/05a din 27.07.2011 definitiva la 02.08.2012, prin care petentul a fost condamnat la amendă penală constând în 40 zile amendă a 13 euro (total 520 Euro), iar în caz de neplată 20 zile închisoare pentru tentativă de Furt, prev. de art. 15 şi art. 127 din Codul penal austriac; prin Decizia din 15.05.2012 a Judecătoriei Wiener Neustadt – Secţia 4, s-a dispus executarea pedepsei cu închisoarea pentru 20 de zile, pentru motivul neachitării amenzii în executarea acestei pedepse a prestat muncă în timpul detenţiei precum şi felul muncii prestate de condamnat, orele lucrate si regimul de muncă, respectiv uşor sau greu, ziua sau noaptea, în zile lucrătoare sau nelucrătoare şi dacă munca reprezintă o cauza de reducere sau valorificare a pedepsei potrivit legislaţiei statului austriac - şi de Tribunalul St. Polten- Secţia 9 în temeiul sentinţei penale pronunţata în dosarul 9/HV 41/12f din 08.05.2012, în executarea acestei pedepse a prestat muncă în timpul detenţiei precum şi felul muncii prestate de condamnat, orele lucrate si regimul de muncă, respectiv uşor sau greu, ziua sau noaptea, în zile lucrătoare sau nelucrătoare şi dacă munca reprezintă o cauza de reducere sau valorificare a pedepsei potrivit legislaţiei statului austriac. Amână judecarea cauzei la data de 19.11.2014, C4P, sala 278, pentru când se citează inculpatul din Penitenciarul Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 22.10.2014
Incheiere de sedinta din 22.10.2014Revenirea cu adresă către Curtea de Apel Bucureşti Secţia II Penal pentru a se comunica copia sentinţei penale nr. 457/03.10.2013 cu menţiunea datei şi a modului rămânerii definitive, daca este cazul si hotărârile din căile de atac emise pe seama condamnatului BF.. Amână judecarea cauzei la data de 22.10.2014, C4P, sala 278, pentru când se citează inculpatul din Penitenciarul Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 08.10.2014.
Incheiere de sedinta din 08.10.2014Efectuare unei adrese către Curtea de Apel Bucureşti Secţia II Penal pentru a se comunica sentinţa penala nr. 457/03.10.2013 cu menţiunea datei si a modului rămânerii definitive, daca este cazul si hotărârile din căile de atac, precum si copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 497/21014 emis pe seama condamnatului BF. Efectuarea unei adrese la Penitenciarul Timişoara, pentru a ne comunica MEPI în executarea căruia se află petentul condamnat. Amână judecarea cauzei la data de 08.10.2014, C4P, sala 278, pentru când se citează inculpatul din Penitenciarul Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 24.09.2014.
Incheiere de sedinta din 24.09.2014