V****** C*********
InculpatConstată că legea penală mai favorabilă, aplicabilă global conform art.5 din Codul penal şi Deciziei Curţii Constituţionale nr.265/2014, este legea anterioară. În baza art. 386 alin.1 Cod procedură penală. Schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V****** C********* din infracţiunea prevăzută de art.335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 Cod penal. În baza art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală şi art.5 alin.1 Cod penal. Condamnă inculpatul V****** C********* la 10 luni închisoare. În baza art.71 alin.1 din Codul penal din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a doua şi lit.b din Codul penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art.81 din Codul penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 10 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 din Codul penal din 1969. În baza art.359 din Codul de procedură penală din 1968, atrage atenţia inculpatului V****** C********* asupra dispoziţiilor prevăzute de art.83 din Codul penal din 1969 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art.71 alin.5 din Codul penal din 1969, suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art.71 alin.1 din Codul penal din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală. Obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20 ianuarie 2015.
Hotarare 3/2015 din 20.01.2015În baza art.346 alin.2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.1858/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani privind pe inculpatul V****** C*********, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul V****** C*********. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28 noiembrie 2014.
Incheiere camera preliminara 191 din 28.11.2014