N****** S* I****
InculpatZ******* V*******
InculpatA****** N******** D* A*********** F******
Parte vătămatăÎn baza art. 9 alin. (1) lit. „c” din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969 şi art. 5 alin. (1) Cod penal - condamnă pe inculpatul Negoiţă Ionel la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. „a” teza a II-a şi lit. „b” din Codul penal din 1969 pe o durată de 3 ani pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă săvârşită în perioada 2008 – 2011. În baza art. 71 din Codul penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. „a” teza a II – a şi lit. „b”, din Codul penal din 1969 şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 861 din Codul penal din 1969 şi art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 7 ani stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 din Codul penal din 1969. În baza art. 863 alin. (1) din Codul penal din 1969 inculpatul Negoiţă Ionel trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Brăila; b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 404 alin. (2) Cod proc. penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din Codul penal din 1969 privind revocarea suspendării condiţionată a executării pedepsei şi a consecinţelor ce decurg din aceasta. Preşedinte, În baza art. 26 din Codul penal din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. „c” din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969 şi art. 5 alin. (1) Cod penal - condamnă pe inculpatul Z******* V******* la o pedeapsă principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. „a” teza a II-a şi lit. „b” din Codul penal din 1969 pe o durată de 2 ani pentru complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă săvârşită în perioada 2008 – 2011. În baza art. 71 din Codul penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. „a” teza a II – a şi lit. „b”, din Codul penal din 1969 şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 861 din Codul penal din 1969 şi art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 din Codul penal din 1969. În baza art. 863 alin. (1) din Codul penal din 1969 inculpatul Z******* V******* trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Brăila. b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea. c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă. d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 404 alin. (2) Cod proc. penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din Codul penal din 1969 privind revocarea suspendării condiţionată a executării pedepsei şi a consecinţelor ce decurg din aceasta. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispune comunicarea unei copii a dispozitivului Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. În baza art. 19 Cod proc. pen., art. 25 Cod proc. pen. şi art. 397 Cod proc. pen. în referire la art. 1349, art. 1357 Cod civil Cod civil admite acţiunea civilă formulată de A****** N******** D* A*********** F****** prin D.G.R.F.P. Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila. Obligă în solidar pe inculpaţii Negoiţă Ionel şi Z******* V******* să plătească părţii civile A****** N******** D* A*********** F****** prin D.G.R.F.P. Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila suma de 553.805 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat Preşedinte, al statului, din care suma de 144.699 lei reprezintă impozit pe profit neplătit, suma de 223.489 lei reprezintă sumă dedusă nelegal cu titlul de TVA iar suma de 185.617 lei reprezintă accesorii şi penalităţi. În baza art. 404 alin. 4 lit. c) Cod proc. penală menţine măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanţa de instituirea sechestrului din 04.07.2014, dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila în dosarul nr. 2086/P/2011 asupra bunurilor inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 553.805 lei (reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului), după cum urmează: 1.- pentru inculpatul Negoiţă Ionel asupra următoarelor bunuri: - terenului situat în tarlaua 56/1, parcela 51 înscris la cartea funciară nr. 71529 Movila Miresii; - terenului situat în tarlaua 111, parcela 68 înscris la cartea funciară nr. 70637 Movila Miresii; 2.- pentru inculpatul Z******* V******* asupra imobilului situat în Ansamblu Buzăului, Bl. B 32 Bis, Et. 2. Sc. 1, Ap. 8, compus din trei camere şi dependinţe, cu o suprafaţă de 82,54+5,13 mp şi 3,27 mp boxă pe terenul stabilit în folosinţă pe durata construcţiei cu o valoare definitivă de 1.370.689.609 lei ROL cu TVA, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 216/08.06.2004. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) Cod proc. pen. în referire la art. 249 Cod proc. penală şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 instituie măsura sechestrului asigurător, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Negoiţă Ionel şi Z******* V******* până la concurenţa sumei de 553.805 lei. * * * În baza art. 404 alin. (4) lit. i) Cod procedură penală în referire la art. 25 alin. (3) Cod procedură penală dispune anularea următoarele înscrisuri întocmite în fals, fie de inculpaţi fie de persoane rămase neidentificate şi folosite de inculpaţi în comiterea infracţiunilor: - factura având în antet "S.C. C.A.N.S. GRUP S.R.L." seria OT VEQ nr. 3335030/13.07.2009; - factura având în antet "S.C. CONSAL TRADE S.R.L." seria CT CON nr. 0036682/19.07.2009; - factura având în antet "GEMATEX TRADING COMPANY S.R.L." seria SV GEM nr. 0091864/22.03.2008; - factura având în antet "INFORMEDIA BV S.R.L." seria BV IMF nr. 0001931/10.07.2009; - factura având în antet "JO & MEDISTRIBUTION S.R.L." seria SV nr. 0000587/11.03.2008; Preşedinte, - factura având în antet,.S.C. ORITEX S.R.L." seria BV ALB nr. 9087367/15.06.2008; - factura având în antet "SC PATRIPRINCE SRL" seria BV WCH nr. 9211698/06.04.2008; - facturile având în antet "S.C. SPORT BRUJI SRL" seria AF nr. 0000849/07.02.2008 şi seria AF nr. 0000884/15.03.2008; - facturile având în antet "SC ATLANTIC CONSTRUCT S.R.L." seria ATL nr. 1521212/23.12.2009, seria ATL nr. 1521214/28.12.2009, seria ATL nr. 1521215/29.12.2009; - facturile având în antet "SC AUTOCOMTOTAL - SICA SRL" seria ATS nr. 124236/17.05.2010, seria ATS nr. 124237/18.05.2010, seria ATS nr. 124240/19.05.2010, seria ATS nr. 124245/20.05.2010, seria ATS nr. 124250/21.05.2010, seria ATS nr. 124256/22.05.2010, seria ATS nr. 124263/24.05.2010, seria ATS nr. 124268/26.05.2010 şi seria ATS nr. 124275/27.05.2010; - facturile având în antet "S.C. A&S TRADING S.R.L." seria AR AST nr. 0365047/11.11.2010, seria AR AST nr. 0365028/22.12.2010 şi seria AR AST nr. 0365030/24.12.2010; - facturile având în antet "S.C. ACCESORII SUBANSAMBLE SI PIESE AUTO" seria DJ ASP nr. 0626377 /14.04.2010, seria DJ ASP nr. 0626380/15.04.2010, seria DJ ASP nr. 0626382/19.04.2010, seria DJ ASP nr. 0626384/21.04.2010, seria DJ ASP nr. 0626386/23.04.2010; - facturile având în antet "ACTIV TRAVEL S.R.L." seria BTA TV nr. 1021154/25.09.2010, seria BTATV nr. 1021160/27.09.2010, seria BTATV nr. 1021165/29.09.2010; - facturile având in antet "S.C. AQUAGRAL S.R.L." seria SB AQA nr. 2873378/16.09.2010, seria SB AQA nr. 5032736/18.08.2010, seria SB AQA nr. 5032827/20.08.2010; - facturile având în antet "S.C. AMOROM GRUP S.R.L." seria MM AMG nr. 0199622/17.12.2010, seria MM AMG nr. 0199646/22.11.2010, seria MM AMG nr. 0199648/23.11.2010, seria M.M AMG nr. 0199616/13.12.2010, seria MM AMG nr. 0199619/15.12.2010; - facturile având în antet "COSTI + DIA SRL"seria COS nr. 137/06.07.2009, seria COS nr. 124/01.07.2009, seria COS nr. 131/03.07.2009, în copie; - factura având în antet "S.C. CODGAMES S.R.L." seria BVCAA nr. 05564021/09.01.2008; - facturile având în antet ,.S.C. CROMATEC S.R.L." seria B VDS nr. 7213635/11.09.2009, seria B VDS nr. 7213743/12.09.2009, seria B VDS nr. 7213880/14.09.2009; - facturile având în antet "S.C. COMA T SA" seria BV COM nr. 5145470/01.09.2009, seria BV COM nr. 5145584/03.09.2009, seria BV COM nr. 5145687/07.09.2009, seria BV COM nr. 5145744/09.09.2009; - facturile având în antet "S.C. CONSAL TRADE S.R.L." seria CT CON nr. 0036681/23.01.2009, seria CT CON nr. 0036680/06.01.2009; Preşedinte, - factura având în antet "S.C. CRISTINA COMIMPEX S.R.L." seria HDCAA nr. 06817907/09.10.2010; - factura având în antet "C&C BOBOCU S.R.L." seria CJ BOBOCU nr. 0382530/11.06.2010, seria CJ BOBOCU nr. 0382531/12.06.2010, seria CJ BOBOCU nr. 0382532/19.06.2010, seria CJ BOBOCU nr. 0383370/01.09.2010, seria CJ BOBOCU nr. 0383372/02.09.2010, seria CJ BOBOCU nr. 0383375/04.09.2010, seria CJ BOBOCU nr. 0383378/06.09.2010. seria CJ BOBOCU nr. 0384410/02.10.2010, seria CJ BOBOCU nr. 0384412/04.10.2010, seria CJ BOBOCU nr. 0384408/01.10.2010; - facturile având în antet "SC DESIGN SRL"seria IS CFC nr. 4875682/23.08.2010, seria IS CFC nr. 4875743/24.08.2010, seria IS CFC nr. 4875866/25.08.2010; - facturile având în antet "SC DIMOROM SRL" seria BV VSD nr. 2686571/24.11.2008, seria BV VSD nr. 2686645/09.07.2009; - facturile având în antet "S.C. DRAGUM S.R.L." seria IS DRG nr. 0835124/07.05.2010, seria IS DRG nr. 0835123/05.05.2010, seria IS DRG nr. 0835125/29.05.2010, seria IS DRG nr. 0835410/15.09.2010, seria IS DRG nr. 0835413/17.09.2010; - facturile având în antet "DIVOS MAIANO S.R.L." seria NTDIV nr. 0026714/07.09.2010, seria NTDIV nr. 0026718/08.09.2010, seria NTDIV nr. 0026719/10.09.2010, seria NTDIV nr. 0026725/14.09.2010, seria NTDIV nr. 0025589/09.12.2009; - facturile având în antet "S.C. EDIL V ADAMAR S.R.L." seria BV EDA nr. 0058396/11.10.2010 şi seria BV EDA nr. 0058398/13.10.2010; - factura având în antet "S.C. FB EXCLUSIV S.R.L." seria FB nr. 0937185/18.06.2010; - facturile având în antet "GINETTE S.R.L." seria TMGIN nr. 1021474/10.11.2009, seria TMGIN nr. 1021472/09.11.2009, seria TMGIN nr. 1021475/12.11.2009, seria TMGIN nr. 1021477/13.11.2009, seria TMGIN nr. 1021476/11.12.2009; - facturile având în antet "S.C. GIU & MISTEEL S.R.L." seria BVGIS nr. 0377951/24.07.2010, seria BVGIS nr. 0377952/26.07.2010, seria BVGIS nr. 0377.953/27.07.2010, seria BVGIS nr. 0377954/29.07.2010, seria BVGIS nr. 0377955/30.07.2010; - facturile având în antet "S.C. HANSON S.R.L." seria DJ HAN nr. 9751021/21.11.2010, seria DJ HAN nr. 9751024/30.11.2010; - factura având în antet "S.C. HOD-CHIMEX S.R.L." seria HODB nr. 4412128/04.02.2010; - facturile având în antet "INFORMEDIA BV S.R.L." seria BV IMF nr. 0001930/07.07.2009, seria BV IMF nr. 001932/08.07.2009, seria BV IMF nr. 0001933/07. 12.2009; - facturile având în antet "S.C. LENICON S.R.L." seria TM LEN nr. 5123879/04.08.2010, seria TM LEN nr. 5123627/02.08.2010, seria TM LEN nr. 5123730/03.08.2010; Preşedinte, - facturile având în antet "METCA GRUP COMP ANY S.R.L." seria BV VDZ nr. 1003278/10.10.2008, seria BV VDZ nr. 1002235/08.10.2008, seria BV VDZ nr. 1002362/09.10.2008, seria BV VDZ nr. 9107826/19.08.2008, seria BV VDZ nr. 1002101/06.10.2008, seria BV VDZ nr. 9107558/14.08.2008, seria BV VDZ nr. 9107695/16.08.2008; - facturile având în antet "M & M DAZZLE S.R.L." seria CT M & M nr. 1287432/01.06.2010, seria CT M & M nr. 1287434/02.06.2010, seria CT M & M nr. 1287435/03.06.2010, seria CT M & M nr. 1287436/04.06.2010, seria CT M & M nr. 1287438/07.06.2010, seria CT M & M nr. 1287440/08.06.2010; - facturile având în antet "S.C. MADISAR S.R.L." seria MADISAR nr. 0250886/15.06.2010, seria MADISAR nr. 0250887/16.06.2010, seria MADISAR nr. 0250888/17.06.2010, seria MADISAR nr. 0250360/01.07.2010, seria MADISAR nr. 0250361/02.07.2010, seria MADISAR nr. 0250362/05.07.2010, seria MADISAR nr. 0250363/06.07.2010, seria MADISAR nr. 0250364/07.07.2010, seria MADISAR nr. 0250365/09.07.2010, seria MADISAR nr. 0250366/22.07.2010, seria MADISAR nr. 0250367/13.07.2010, seria MADISAR nr. 0250368/14.07.2010, seria MADISAR nr. 0250369/15.07.2010, seria MADISAR nr. 0253812/01.11.2010, seria MADISAR nr. 0253813/02.11.2010, seria MADISAR nr. 0253815/04.11.2010; - facturile având în antet "S.C. NESA S.R.L." seria AG NES nr. 3851294/02.09.2009, seria AG NES nr. 3851350/10.09.2009; - facturile având în antet "SC ORITEX S.R.L." seria BV ALB nr. 0007337/07.08.2008, seria BV ALB nr. 0007254/04.08.2008, seria BV ALB nr. 8991130/04.09.2008, seria BV ALB nr. 0007451/11.08.2008, seria BV ALB nr. 8991472/10.09.2008, seria BV ALB nr. 8991234/08.09.2008, seria BV ALB nr. 8991756/12.09.2008, seria BV ALB nr. 3747461/10.01.2008, seria BV ALB nr. 3747670/18.11.2008, seria BV ALB nr. 3747553/13.11.2008; - facturile având în antet "PROD TURUL S.R.L." seria CV VDV nr. 9361140/02.10.2008, seria CV VDV nr. 9361236/03.10.2008, seria CV VDV nr. 9361359/30.10.2008, seria CV VDV nr. 9361472/31.10.2008; - facturile având în antet "SC PATRIPRINCE SRL"seria BV WCH nr. 8468147/03.06.2008, seria BV WCH nr. 9974459/22.08.2008, seria BV WCH nr. 9477849/15.09.2008, seria BV WCB nr. 5001451/21.11.2008, seria BY WCB nr. 5001360/08.02.2009, seria BV WCH nr. 5001245/09.02.2008, seria BV WCH nr. 5001568/16.07.2009; - facturile având în antet „SC PIATRA CRAIULUI S.R.L." seria AG PIC nr. 0052511/20.07.2010, seria AG PIC nr. 0052509/16.07.2010, seria AG PIC nr. 0052510/19.07.2010; - factura având în antet "SC PSI VISION S.R.L." seria PSI nr. 07216/11.01.2011; - facturile având în antet „REM ARK SRL” seria ARREM nr. 1024219/10.05.2010, seria ARREM nr. 1024220/11.05.2010, seria ARREM nr. 1024221/12.05.2010, seria ARREM nr. 1024223/14.05.2010, seria ARREM nr. 1024222/13.05.2010, seria ARREM nr. 1024224/25.05.2010; Preşedinte, - facturile având în antet "RULMENTI SURUBURI S.R.L." seria RSBV nr. 7804538/08.04.2010, seria RSBV nr. 7804361/09.04.2010, seria RSBV nr. 7804254/1 0.04.2010, seria RSBV nr. 7804121/12.04.2010; - facturile având în antet "SC SINTO + CIHM SRL" seria SIN nr. 1233264/19.01.2010, seria SIN nr. 1233263/18.01.2010, seria SIN nr. 1233265/28.01.2010, seria SIN nr. 1233266/29.01.2010; - factura având în antet "SC SINTO + CHIM SRL"seria SIN nr. 2411121/02.02.2010; - facturile având în antet "S.C. SENECA SERV SRL" seria SEN nr. 5021246/07.01.2010, seria SEN nr. 5021242/22.12.2009, seria SEN nr. 5021241/01.12.2009; - facturile având în antet "S.C. SILNAGY SRL" seria MS SIL nr. 2237245/15.11.2010, seria MS SIL nr. 2237246/16.11.2010, seria MS SIL nr. 2237247/17.11.2010, seria MS SIL nr. 2237248/18.11.2010, seria MS SIL nr. 2237249/19.11.2010, seria MS SIL nr. 2237217/06.12.2010, seria MS SIL nr. 2237219/08.12.2010, seria MS SIL nr. 2237220/09.12.2010; - facturile având în antet "S.C. SOREY SRL" seria BH SOR nr. 0353505/21.10.2010, seria BH SOR nr. 0353510/26.10.2010, seria BH SOR nr. 0353808/22.10.2010, seria BH SOR nr. 0353533/02.12.2010, în copie; - facturile având în antet "S.C. ST AMP SRL" seria BH STA nr. 7001745/16.09.2009, seria BH STA nr. 7001866/18.09.2009; - facturile având în antet "S.C. SOSTA SRL" seria BV SOS nr. 7842478/28.11.2008, seria BV SOS nr. 7842136/03.11.2008, seria BV SOS nr. 7842355/26.11.2008, seria BV SOS nr. 7842264/05.11.2008; - facturile având în antet "TANGENT EXIM S.R.L." seria BHT AN nr. 0112322/17.11.2009, seria BHT AN nr. O 112323/19.11.2009, seria BHT AN nr. 0112327/25.11.2009, seria BHT AN nr. 0112326/23.11.2009; - facturile având în antet "SC VIALDIUS SRL" seria CJ VIA nr. 6002268/13.08.2010, seria CJ VIA nr. 6002134/12.08.2010; - facturile având în antet "SC V.M. COMP SRL" seria AG LOM nr. 3879254/05.08.2010, seria AG LOM nr. 3879362/06.08.2010, seria AG LOM nr. 059754/01.04.2010, seria AG LOM nr. 059769/02.04.2010, seria AG LOM nr. 059820/05.04.2010, seria AG LOM nr. 059900/06.04.2010, seria AG LOM nr. 059845/07.04.2010, seria AG LOM nr. 211400/30.04.2010; - facturile având in antet "SC DIMOROM SRL" seria BV VSD nr. 9974447/17.09.2008, seria BV VSD nr. 9974529/19.09.2008, seria BV VSD nr. 9974642/23.09.2008; - factura având în antet "JO & MEDISTRIBUTION S.R.L." seria SV nr. 0000583/1 0.0 1.2008; - facturile având în antet "S.C. ORITEX S.R.L." seria BV ALB nr. 2877161/22.10.2008, seria BV ALB nr. 2877254/24.10.2008, seria BV ALB nr. 2877457/29.10.2008, seria BV ALB nr. 2877362/27.10.2008; - facturile având în antet "SC PATRIPRINCE SRL" seria BV WCH nr. 9974574/25.08.2008, seria BV WCH nr. 9974669/27.08.2008, seria BV WCH nr. 9974748/29.08.2008; Preşedinte, - facturile având în antet "TANGENT EXIM S.R.L." seria BHTAN nr. 0112324/02.12.2009, seria BHTAN nr. 0112325/04.12.2009; - factura având în antet "METCA GRUP COMPANY S.R.L." seria BV VDZ nr. 8957452/20.04.2008, în copie, - facturile având în antet "S.C. ALRON SRL" seria BN ALR nr. 4263360/26.08.2010, seria BN ALR nr. 4263245/30.08.2010, seria BN ALR nr. 4263125/31.08.2010; - factura având în antet "C&C BOBOCU S.R.L." seria CJ BOBOCU nr. 0384407/24.11.2010; - facturile având în antet "S.C. COT AMA S.T.L. S.R.L." seria BVSTL nr. 0027617/19.01.2011, seria BVSTL nr. 0027618/20.01.2011; - factura având în antet "S.C. DRAGUM S.R.L." seria IS DRG nr. 0835415/21.09.2010, în copie; - facturile având în antet "SC HANSON S.R.L: seria DJ HAN nr. 9747733/23.06.2010, seria DJ HAN nr. 9747734/25.06.2004, seria DJ HAN nr. 9747736/26.06.2010, seria DJ HAN nr. 9747737/28.06.2010, seria DJ HAN nr. 9751010/15.10.2010; - factura având în antet "S.C. ORITEX S.R.L." seria BV ALB nr. 3747769/20.11.2008; - factura având în antet "SC SINTO + CHIM SRL" seria CIN nr. 2411121/22.01 .2010; - facturile având în antet "SC AUTOCOMTOTAL - SIC A SRL" seria ATC nr. 5260/17.04.2010, seria ATC nr. 5283/20.04.2010, seria ATC nr. 5234/13.04.2010, seria ATC nr. 5250/16.04.2010; - facturile având în antet "S.C. A&S TRADING S.R.L." seria AR AST nr. 0365046/1 0.11.2010, seria AR AST nr. 0365044/08.11.2010, seria AR AST nr. 0365048/12.11.2010; - facturile având în antet "ACTIV TRAVEL S.R.L." seria BTATV nr. 1020445/03.11.2009, seria BTATV nr. 1020446/02.11.2009, seria BTATV nr. 1020443/06.11.2009, seria BTA TV nr. 1020444/05.11.2009; - factura având în antet "S.C. CODGAMES S.R.L." seria BVCAA nr. 05564023/23.02.2008; - facturile având în antet "S.C. CRISTINA COMIMPEX S.R.L." seria HDCAA nr. 06817911/18.10.2010, seria HDCAA nr. 06817910/19.10.2010; - factura având în antet "S.C. COTAMA S.T.L. S.R.L." seria BVSTL nr. 0027620/22.01.2011; - facturile având în antet "S.C. DRAGUM S.R.L' seria IS DRG nr. 0835121/03.05.2010, seria IS DRG nr. 0835122/04.05.2010, seria IS DRG nr. 0835126/31.09.2010; - facturile având în antet "S.C. FB EXCLUSIV S.R.L." seria FB nr. 0937187/21.06.2010, seria FB nr. 0937188/22.06.2010; - factura având în antet "GEMATEX TRADING COMPANY S.R.L seria SV GEM nr. 0091862/08.01.2008; Preşedinte, - factura având în antet "S.C. HOD-CHIMEX S.R.L." seria HODB nr. 2643234/14.05.2008; - facturile având în antet "S.C. MENA COMEXIM S.R.L." seria BV VSD nr. 1523623/26.09.2008, seria BV VSD nr. 1523584/02.09.2008; - facturile având în antet "SC PIATRA CRAIULUI S.R.L." seria AG PIC nr. 0052513/22.07.2010, seria AG PIC nr. 0052512/29.07.2010; - factura având în antet "SC PSI VISION S.R.L:' seria PSI nr. 07227/15.01.2011; - facturile având în antet "S.C. SENECA SERV SRL" seria SEN nr. 5021245/05.01.2010; - facturile având în antet "SC VEROX SRL" seria VER nr. 6325220/11.01.2010, seria VER nr. 6325223/13.01.2010, seria VER nr. 6325224/15.01.2010; - facturile având în antet "SC EDIL VADAMAR S.R.L." seria BV EDA nr. 0058396/11.10.2010, seria BV EDA nr. 0058399/13.10.2010; - chitanţe având în antet "SC EDIL VADAMAR S.R.L." seria BV EDA nr. 0061518/11.10.2010, seria BV EDA nr. 0061520/13.10.2010; În baza art. 272-274 Cod proc.pen. stabileşte obligaţia de plată a cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează: - obligă pe inculpaţii Negoiţă Ionel şi Z******* V******* la câte 2000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 900 lei reprezintă pentru fiecare diferenţă de onorariu expertiză contabilă plătită din fondul Ministerului Justiţiei; Cu apel.
Hotarare 139/2015 din 25.09.2015Amână pronunţarea la data de 25.09.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.09.2015Amână pronunţarea la data de 18.09.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2015Pentru a se solicita relaţii de la lichidator Sierra Quadrant, facturi.
Incheiere de sedinta din 16.06.2015Pentru a se depune înscrisuri de către inculpat.
Incheiere de sedinta din 02.06.2015Pentru a se lua la cunoştinţă de obiecţiunile la expertiză şi a se achita diferenţa de onorariu de expert.
Incheiere de sedinta din 19.05.2015Pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză şi a se achita diferenţa de onorariu expert.
Incheiere de sedinta din 05.05.2015Pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 03.04.2015Pentru lipsa raportului de expertiza şi lipsă martor.
Incheiere de sedinta din 10.03.2015Pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 03.02.2015pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 20.01.2015pentru a se lua la cunoştinţă de constituirea de parte civilă depusă de ANAF
Incheiere de sedinta din 06.01.2015Pentru pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 02.12.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2086/P/2011 al Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, privind pe inculpaţii: Negoiţă Ionel pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal anterior şi art. 5 alin.1 Cod penal şi Z******* V******* pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 Cod penal anterior raportat la art. 9 alin. 1 lit.c din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, la care s aplică art. 5 alin.1 Cod penal., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Negoiţă Ionel pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal anterior şi art. 5 alin.1 Cod penal şi Z******* V******* pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 Cod penal anterior raportat la art. 9 alin. 1 lit.c din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, la care s aplică art. 5 alin.1 Cod penal. Fixează termen în şedinţă publică la data de 2.12.2014, Completul 5 FP, termen pentru care se vor cita părţile, se vor încunoştinţa apărătorii părţilor şi reprezentantul Ministerului Public. Cererea de probatorii urmează a se discuta la termenul când se vor discuta probele. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile
Incheiere camera preliminara din 07.11.2014