P************ C*******
ContestatorR*** I****
IntimatRespinge, în baza art. 598 C.pr.pen. cererea petentului Penitenciarul Colibaşi, ca nefondată. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile M.J., potrivit art. 272 C.pr.pen. Cu drept de contestaţie în 3 zile. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 mai 2015.
Hotarare 1278/2015 din 07.05.2015În pronunţare. Cu contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 mai 2015.
Incheiere de sedinta din 06.05.2015Admite cererea formulată de apărătorul ales al intimatului, prin care solicită amânarea judecăţii cauzei, având în vedere că acordă asistenţa judiciară într-o altă cauză pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cerere dovedită. Menţine delegaţia apărătorului din oficiu al intimatului, până la prezentarea apărătorului ales. Amână judecarea cauzei la 06 mai 2015. Cu contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 15.04.2015Dispune reluarea procedurii de citare cu părţile. Se emite adresă către Baroul Argeş, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru intimat. Admite cererile procurorului, sens în care dispune ataşarea dosarului nr. 16852/280/2014 al Judecătoriei Piteşti şi emiterea unei adrese către Judecătorul de supraveghere din cadrul Penitenciarului Colibaşi, pentru a înainta dosarul în care s-a pronunţat încheierea nr. 411/23.06.2014. Amână judecarea cauzei la 15 aprilie 2015. Cu contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 februarie 2015.
Incheiere de sedinta din 18.02.2015În baza art. 68 comb. cu art. 66 C.p.p. rap. la art. 64 alin. 1 lit. f C.p.p. respinge cererea de abţinere formulată de magistratul judecător DDD. În baza art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 26.11.2014.
Incheiere abtinere din 26.11.2014