B*** V******* F******
ReclamantS* M********** S**
PârâtRespinge cererea privind completarea sentinţei civile nr. 12600/04.12.2015, pronunţată în dosarul nr. 28400/3/2014 al Tribunalului Bucureşti, privind pe reclamanta B*** V******* F****** şi pe pârâta S.C. MEDESTETICA SRL, ca neîntemeiată. Cu drept de apel care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.06.2016.
Hotarare completaredispozitiv 6754/2016 din 30.06.2016Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B*** V******* F****** în contradictoriu cu pârâta S.C. MEDESTETICA SRL. Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei cu privire la capătul de cerere din cererea modificatoare, având ca obiect constatarea nulităţii deciziei de încetare a contractului de muncă nr. 37/29.08.2014 şi respinge acest capăt de cerere pentru prescripţia dreptului la acţiune. Respinge pe cale de consecinţă capătul de cerere accesoriu având ca obiect obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale şi celelalte drepturi de care ar mai fi beneficiat ca salariat în perioada 29.08.2014 – data pronunţării hotărârii judecătoreşti de anulare. Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu durata legală a preavizului neacordat de 20 de zile lucrătoare. Obligă pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 01.08.2014 – 29.08.2014 şi compensarea în bani a concediului de odihnă cuvenit şi neefectuat proporţional cu perioada lucrată în anul 2014, perioada 01.08.2014 – 29.08.2014 fiind considerată perioadă lucrată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenţelor de drepturi salariale dintre drepturile salariale cuvenite conform contractului individual de muncă şi drepturile plătite pentru perioada 01.05.2011 – 31.12.2013 şi compensarea în bani a concediului de odihnă cuvenit şi neefectuat în aceeaşi perioadă. Obligă pârâta să achite toate contribuţiile către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, inclusiv pentru sănătate şi şomaj aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantei aferente drepturilor salariale şi despăgubirilor acordate. Obligă pârâta la emiterea unor Adeverinţe rectificative cu datele privitoare la activitatea în muncă şi privind contribuţiile la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prin care să îndrepte erorile strecurate în adeverinţele eliberate, în sensul că temeiul încetării contractului individual de muncă este art. 65 alin. 1 din codul muncii iar nu art. 56 alin. 1 litera d din codul muncii, că salariul de bază la data de 01.10.2008 a fost de 1080 lei şi nu 1275 lei, o durată a concediului fără plata salariului de 64 de zile în perioada 01.05.2014-31.07.2014, în perioada 12.08.2014 – 29.08.2014, salariata se afla în executarea contractului de muncă iar nu în concediu fără plata salariului, iar cu privire la baza de calcul pentru bugetul asigurărilor sociale de şomaj pentru luna august este de 1800 lei pentru o normă întreagă de 7 ore, perioada de suspendare pentru concediu fără plată este 01.05.2014 – 31.07.2014. Obligă pârâta la plata unei sume de 5000 de lei cu titlu de daune morale către reclamantă, capăt de cerere admis în parte. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată, potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, azi, 04.12.2015.
Hotarare 12600/2015 din 04.12.2015Amână pronunţarea la data de 04.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2015termen acordat în vederea deschiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei
Incheiere de sedinta din 24.09.2015în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 18.06.2015