P******** D* P* L**** J********** F********
ApelantZ****** M**** A*******
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** F******** împotriva sentinţei penale nr. 546 din data de 03 octombrie 2014, pronunţată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr. 2867/227/2014. Desfiinţează, în totalitate, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare : Face aplicarea art. 5 Cod penal. În baza art. 386 al. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care inculpatul Z****** M**** A******* a fost trimis în judecată, din art.335 alin.1 Cod penal şi art. 336 alin.1 Cod penal, în art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 şi art. 87 al. 1 din OUG 195/2002. Condamnă pe inculpatul Z****** M**** A******* pentru săvârşireainfracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 396 al.10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Condamnă pe inculpatul Z****** M**** A******* pentru săvârşireainfracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 396 al.10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 33 lit. b şi art. 34 lit. b din Codul penal din 1969, contopeşte pedepsele în pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare. Face aplicarea art. 71, art. 64 al. 1 lit. a teza a II –a şi lit. b din Codul penal din 1969. În temeiul art. 81, 82 din Codul penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei rezultante de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului,pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani. În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969,pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 din Codul penal din 1969, privind revocarea suspendării executării pedepsei. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare de la judecata în fond. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,9 februarie 2015.
Hotarare 106/2015 din 09.02.2015Repune cauza pe rol pentru punerea în discuţie a prevederilor legii penale mai favorabile conform art. 5 Cod penal. Fixează termen de judecată la data de 9 februarie 2015, cu citarea inculpatului intimat Z****** M**** A*******. Pronunţată în şedinţa publică din 19 ianuarie 2015.
Incheiere de sedinta din 19.01.2015Amână pronunţarea la 19.01.2015. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.01.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2015