I*** P***** R*****
ContestatorD******* G******* R******** A F********* P****** C******
IntimatAdmite cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantă. În baza art. 442 Cod procedură civilă dispune îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinţei nr. 1567/23.09.2014 pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 2901/90/2014, în sensul că este obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, şi nu suma de 850 de lei, cum din eroare s-a menţionat în dispozitiv. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9.12.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.12.2015Admite acţiunea formulată de reclamanta Întreprindere Individuală Prodan Robert în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova. Anulează Decizia nr. 404/30.05.2014 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în soluţionarea contestaţiei administrative formulată de reclamantă. Anulează Decizia de impunere nr. VL 66508/31.03.2014 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. VL 66525/31.03.2014 emisă, respectiv încheiat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea. Obligă pârâta să plătească reclamantei 850 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.09.2015
Hotarare 1567/2015 din 23.09.2015la data de 23 septembrie 2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2015pentru a se efectua completarea la raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 10.06.2015pentru studiul raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 29.04.2015faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 04.03.2015pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză
Incheiere de sedinta din 21.01.2015Admite cererea de suspendare a actelor administrative, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Incheiere finala dezinvestire 89/2014