P******** D* P* L**** J********** T** J**
ApelantP****** I**
InculpatAdmite apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Desfiinţează sentinţa penală. În baza art. 386 C.p.p. Schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 C.p. în infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 N.C.P. În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. şi art. 5 N.C.P. Condamnă inculpatul P****** I** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C.p. pe durata prev. de art. 71 C.p. În baza art. 86 ind.1 C.p. Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni. Pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj. b) va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) va comunica si justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta. În baza art. 86 ind.3 alin. 3 C.p. Obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să urmeze un program specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice în cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj şi să nu conducă nici un autovehicul. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 C.p. privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere. Pe durata termenul de încercare este suspendată de drept executarea pedepsei accesorii, conform art. 71 alin. 5 C.p. Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului în primă instanţă. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 982/2014 din 11.07.2014Amână pronunţarea la 11 iulie 2014. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.07.2014