L**** G*******
InculpatIn baza disp art. 87 alin.1 din OUG nr 195/2002 cu aplicarea disp. art 5 NCP si art 396 alin. 10 C. pr.pen. condamna inculpatul L.GH. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice. În baza art. 71, alin. 2, Cod penal cu aplicarea disp. art. 5 NCP interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64, alin.1, lit. a, teza a II a, lit. b, Cod penal. În baza art. 861, Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpat- stabilit în condiţiile art. 862, Cod penal. În baza art. 863, Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte - la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; - să anunţe, în prealabil,orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile,precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 71, alin.5, Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, prevăzută de art. 64, alin.1, lit. a, teza a II a, lit. b, Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei Atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 864, Cod penal. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică astăzi 26.02.2015.
Hotarare 113/2015 din 26.02.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei în dosarul cu nr. 4636/P/2013 din 26.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, privind pe inculpatul L.G. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie de peste 0,80 g/l, prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 rep., (art. 336 alin.1 din actuala reglementare - NCP), cu aplic. art. 5 din NCP, Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul L.G. Stabileşte cauzei termen la data 26.02.2015 pentru când se va cita inculpatul. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.01.2015.
Incheiere camera preliminara 63/2015 din 29.01.2015