Dosar 2911/237/2014 din 04.11.2014

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2911/237/2014
Data dosar:
04.11.2014
Instanta:
Judecătoria Gura Humorului
Departament:
.
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.12.2014 la ora 9:00

    Complet: C1 old
  • Admite cererea

    Admite sesizarea, având ca obiect contestaţie la executare. Contravenientul intimat L**** R*** va presta 50 de ore de activitate în folosul comunităţii la care a fost obligat prin Sentinţa civilă nr.939 din 11 octombrie 2013 a Judecătoriei Gura Humorului, la unul din serviciile de pe lângă primăria oraşului Frasin, jud. Suceava. Dispune anularea mandatului de executare a sancţiunii contravenţionale cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii nr.175/2013 din 12 decembrie 2013 şi emiterea unui nou mandat de executare, conform, conform celor mai sus menţionate. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare şi care se depune la Judecătoria Gura Humorului, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 5 decembrie 2014.

    Hotarare 1200/2014 din 05.12.2014
  • Sedinta din data de 28.11.2014 la ora 9:00

    Complet: C1 old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 5 decembrie 2014.Pronunţată în şedinţa publică de la 28.11.2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2014
  • Sedinta din data de 21.11.2014 la ora 9:00

    Complet: C1 old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 28 noiembrie 2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 21.11.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD