Dosar 29168/211/2012 din 10.11.2014

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29168/211/2012
Data dosar:
10.11.2014
Instanta:
Tribunalul Comercial Cluj
Departament:
Comercial
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.03.2016 la ora 8:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Apel (alte soluţii)

    Cu majoritate de voturi admite apelul declarat de apelanta ICPT T C SA, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata K A SA, , împotriva sentinţei civile nr. 6621/2014 pronunţată la 24 iunie 2014 în dosarul 29168/211/2012 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o modifică în întregime, în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ICPT T CUG SA şi obligă pârâta K A SA la plata sumei de 2002,60 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plăţii cu titlul de penalităţi de întârziere, a sumei de 2.056,20 lei cu titlul de cheltuieli de judecată aferente fondului cauzei şi respinge ca neîntemeiată cerere privind plata sumei de 32.643,55 lei cu titlul de daune interese şi a sumei de 5.062,92 lei cu titlul de taxe de magazinaj şi pază, şi respinge şi cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională K A SA în contradictoriu cu pârâta reconvenţională ICPT T C SA. Obligă intimata K A SA să plătească apelantei ICPT T CUG SA suma de 3.730,60 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2016. PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, Cu opinia separată a d-nei judecător D M D, în sensul respingerii ca neîntemeiate a apelului declarat de apelanta ICPT T C SA în contradictoriu cu intimata K A SA împotriva sentinţei civile nr. 6621/2014 pronunţată la 24 iunie 2014 în dosarul 29168/211/2012 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi menţinerea acesteia în întregime. JUDECĂTOR,

    Opinieseparata din 18.03.2016
  • Sedinta din data de 14.03.2016 la ora 11:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Amână cauza

    amânare de pronunţare pentru data de 18 martie 2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2016
  • Sedinta din data de 29.02.2016 la ora 8:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Amână cauza

    pentru solutionarea cauzei in complet de divergenta

    Incheiere de sedinta din 29.02.2016
  • Sedinta din data de 22.02.2016 la ora 8:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Amână cauza

    amana pronuntarea hotararii pentru data 29.02.2016

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.02.2016
  • Sedinta din data de 15.02.2016 la ora 11:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Amână cauza

    amanare pronuntare hotarare pentru data de 22.02.2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2016
  • Sedinta din data de 18.01.2016 la ora 11:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Amână cauza

    având în vedere că raportul de expertiză efectuat în cauză nu a fost semnat de către d-l expert Cosma Radu va dispune efectuarea unei note telefonice cu d-l expert Cosma Radu prin care i se va pune în vedere să se prezinte la sediul instanţei în vederea semnării raportului de expertiză aflat la dosarul cauzei. De asemenea va încuviinţa onorariul definitiv propus de către d-l expert Cosma Radu, în cuantum de 2.800 lei şi va obliga atât apelanta cât şi intimată la plata unei diferenţe de onorariu în cuantum de câte 900 lei fiecare. Având în vedere faptul că raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei la data de 15.01.2016, fără respectarea termenului procedural de 5 zile va încuviinţa cererea formulată de reprezentanta apelantei privind acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii raportului de expertiză şi formulării de eventuale obiecţiuni,

    Incheiere de sedinta din 18.01.2016
  • Sedinta din data de 21.12.2015 la ora 11:00

    Complet: Complet Apel 3
  • Încheiere

    Respinge cererea de reexaminare amendă judiciară, formulată de petenta SC K.A.S.A. impotriva amenzii stabilite prin incheierea de şedinţă din data de 09.11.2015, ca neîntemeiată.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică azi, 21.12.2015.

    din 21.12.2015
  • Sedinta din data de 14.12.2015 la ora 11:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Amână cauza

    pentru depunerea raportului de expertiza

    Incheiere de sedinta din 14.12.2015
  • Sedinta din data de 09.11.2015 la ora 11:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Amână cauza

    în vederea depunerii raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 09.11.2015
  • Sedinta din data de 14.09.2015 la ora 11:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 14.09.2015
  • Sedinta din data de 15.06.2015 la ora 11:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Amână cauza

    Respinge exceptia de nulitate absoluta a raportului de expertiza tehnica judiciara, intocmit in cauza de catre expert Luca-Dan Viorel , exceptie invocata de catre I.C.P.T. T. C. SA. Stabileste termen de judecata pentru data de 14.09.2015, sala 102, ora 11. Pronuntata in sedinta publica in data de 15 iunie 2015.

    Hotarare 541/2015 din 15.06.2015
  • Sedinta din data de 18.05.2015 la ora 11:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Amână cauza

    în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului

    Incheiere de sedinta din 18.05.2015
  • Sedinta din data de 20.04.2015 la ora 11:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Amână cauza

    pentru efectuarea expertizei incuviintate in cauza

    Incheiere de sedinta din 20.04.2015
  • Sedinta din data de 16.02.2015 la ora 11:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Amână cauza

    numeşte expert în cauză pe d-l Luca Dan Viorel. Stabileste in sarcina intimatei obligatia de a achita un avans onorariu expert in cuantum de 1.000 lei, in termen de 5 zile, sub sanctiunea decaderii din proba. termen pentru efectuarea expertizei dispuse in cauza.

    Incheiere de sedinta din 16.02.2015
  • Sedinta din data de 19.01.2015 la ora 11:00

    Complet: Complet Apel 2
  • Amână cauza

    Amână soluţionarea cauzei pentru data de 16 februarie 2015, sala 102, ora 11,00 pentru când: Pune în vedere apelantei S* I*** T******* C** S* să achite o diferenţă de timbru judiciar de 5,5 lei, sub sancţiunea anulării apelului. Se citează intimata S* K*** A********* S* cu 1 exemplar al înscrisurilor în probaţiune depuse de către apelant şi cu menţiunea de a depune, cu cel puţin 5 zile înainte de termen, obiectivele expertizei propuse. Se va efectua adresă către BIROUL LOCAL PENTRU EXPERTIZE JUDICIARE TEHNICE ŞI CONTABILE, cu solicitarea de a comunica dacă pe rolul Biroului Local sau al Biroului Central sunt înscrişi experţi în ascensoare. Termenul de judecată este dat în cunoştinţa apelantei, în conformitate cu dispoziţiile art.229 C.pr.civ.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD