Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul B.A.în contradictoriu cu pârâta Zara Serv S.R.L., ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 29 ianuarie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 65/2020 din 29.01.2020Amână pronun?area pentru data de 29 ianuarie 202, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2020Suspendă cauza în temeiul art.36 din Legea 85/2014.
Incheiere suspendare din 27.11.2014