Dosar 29365/325/2014 din 30.09.2014

înşelăciunea (art.244 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29365/325/2014
Data dosar:
30.09.2014
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
înşelăciunea (art.244 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.02.2016 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Condamnare

    I. În temeiul art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 5 C. pen. şi a art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul NICUŢ SILVIU MIHAI, cetăţean român, în prezent în deţinut în altă cauză în Penitenciarul Mărgineni, recidivist, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. II. În temeiul art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 5 C. pen. şi a art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul NICUŢ SILVIU MIHAI, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În temeiul art. 67 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 38 alin. 1 C. pen. şi art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopeşte pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicate prin prezenta hotărâre, stabileşte pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 3 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă finală de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul 45 alin. 3 C. pen., rap. la art. 67 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În temeiul art. 45 alin. 5 C. pen., rap. la art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 104 alin. 2 C. pen., revocă liberarea condiţionată dispusă la data de 06.06.2012 şi dispune executarea restului de pedeapsă de 145 zile închisoare. În temeiul art. 104 alin. 2 teza a II-a C. pen., rap. la art. 43 alin. 1 C. pen., dispune contopirea pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu restul rămas neexecutat de 145 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 2 (doi) ani, 9 (nouă) luni şi 145 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie. În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., rap. la art. 19 C. proc. pen. şi la art. 1349, 1357- 1358 C. civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. AGR COMPANY S.A. şi dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 1400 lei şi 320 euro (echivalent în lei) către partea civilă S.C. AGAR COMPANY S.A., cu titlu de daune materiale. Respinge în rest acţiunea civilă ca neîntemeiată. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpatul Nicuţ Silviu Mihai la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen., dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, Ţucudeanu Loredana, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.02.2016.

    Hotarare 285/2016 din 03.02.2016
  • Sedinta din data de 27.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 03.02.2016.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.01.2016
  • Sedinta din data de 14.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 27.01.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2016
  • Sedinta din data de 10.12.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 14.01.2016 în vederea revenirii cu adresă către BEP al Judecătoriei Curtea de Argeş pentru a se comunica sentinţa penală nr. 178/2014 cu precizarea datei şi a modalităţii rămânerii definitive a acesteia.

    Incheiere de sedinta din 10.12.2015
  • Sedinta din data de 12.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 10.12.2015 în vederea emiterii unei adrese către IPJ Argeş pentru a se comunica fişa cazierului judiciar pe numele inculpatului, către BEP al Judecătoriei Curtea de Argeş pentru a se comunica sentinţa penală nr. 178/2014 cu precizarea datei şi a modalităţii rămânerii definitive a acesteia, către BEP al Judecătoriei Bistriţa pentru a se comunica sentinţa penală nr. 1714/2014 cu precizarea datei şi a modalităţii rămânerii definitive a acesteia şi către BEP al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pentru a se comunica sentinţa penală nr. 451/2014 cu precizarea datei şi a modalităţii rămânerii definitive a acesteia.

    Incheiere de sedinta din 12.11.2015
  • Sedinta din data de 15.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 12.11.2015 în vederea emiterii unei adrese către BEP al Judecătoriei Bacău pentru a se comunica sentinţa penală nr. 1580/2014 a Judecătoriei Bacău, cu precizarea datei şi a modalităţii rămânerii definitive a acesteia şi a prezentării martorului propus de partea civilă şi încuviinţat de către instanţă.

    Incheiere de sedinta din 15.10.2015
  • Sedinta din data de 17.09.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 15.10.2015 în vederea citării cu mandat de aducere a numitului G.L. în calitate de martor; revenirea cu adresă către BEP al Judecătoriei Bistriţa şi emiterea unor adrese către instanţele competente pentru a se comunica sentinţele penale pe numele inculpatului ce figurează în cazierul judiciar al acestuia.

    Incheiere de sedinta din 17.09.2015
  • Sedinta din data de 22.07.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 17.09.2015 în vederea emiterii unei adrese către BEP al Judecătoriei Baia Mare şi către IPJ Argeş.

    Incheiere de sedinta din 22.07.2015
  • Sedinta din data de 25.06.2015 la ora 09:30

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea citării inculpatului cu dispoziţie de transfer.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2015
  • Sedinta din data de 11.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Dispune emiterea unei adrese către Directorul A.N.P. şi către Penitenciarul Gherla. Amână cauza la data de 25.06.2015.

    Incheiere de sedinta din 11.06.2015
  • Sedinta din data de 14.05.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 11.06.2015.

    Incheiere de sedinta din 14.05.2015
  • Sedinta din data de 03.04.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 14.05.2015.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2015
  • Sedinta din data de 06.03.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 03.04.2015

    Incheiere de sedinta din 06.03.2015
  • Sedinta din data de 20.02.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 13379/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul N.S.M., fără ocupaţie, necăsătorit, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1, 2 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., ambele cu aplic. art. 38 al. 1 C. pen., totul cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N.S.M.. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului N.S.M. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.02.2015.

    Incheiere camera preliminara din 20.02.2015
  • Sedinta din data de 06.02.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 20.02.2015.

    Incheiere de sedinta din 06.02.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD