N***** M*****
InculpatS********* M******
Parte vătămată Parte CivilaS********* M**** N****** P*** S********* M******
Parte vătămată Parte CivilaS********* N*******
Parte vătămatăS********* F****
Parte vătămatăÎn baza art. art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi cu reţinerea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul N.M., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza dispoziţiilor art. 71 Cod penal din 1969, raportat la art. 12 alin.1 din Legea 187/2012 de aplicare a noului Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1969, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal din 1969. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de aplicare a noului Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 22 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală ia act de renunţarea părţii civile la pretenţiile civile formulate. Respinge cererea formulată de persoana responsabilă civilmente Fondul de protecţie a victimelor străzii (F.P.V.S.), având ca obiect obligarea inculpatului la plata despăgubirilor acordate părţilor civile, ca fiind prematur formulată. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală dispune obligarea inculpatului la plata sumei de câte 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.04.2016.
Hotarare 174/2016 din 20.04.2016Amână pronunţarea pentru data de 20.04.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2016Amână pronunţarea la data de 06.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2016admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie pentru inculpat.
Incheiere de sedinta din 11.03.2016admite cererea de acordarea dreptului de circulaţie pentru inculpat
Incheiere de sedinta din 11.02.2016pentru întocmirea referatului de evaluare al inculpatului şi pentru administrarea probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 03.02.2016admite cererea de acordarea dreptului de circulaţie pentru inculpatul N.M.
Incheiere de sedinta din 13.01.2016- admite cererea de acordarea dreptului de circulaţie pentru inculpatul N.M.
Incheiere de sedinta din 11.12.2015lipsă procedură, citare în cauză parte responsabilă civilmente
Incheiere de sedinta din 04.11.2015Admite cererea
Incheiere de sedinta din 02.10.2015amână judecarea cauzei pentru data de 04.11.2015, se vor efectua adrese către ITM - BN şi SC Invist Prod COM , se va solicita Fişa de cazier a inculpaţilor .
Incheiere de sedinta din 16.09.2015Admite cererea formulată de inculpatul N***** M***** cu domiciliul în oraşul Năsăud, str. Fundătura Valea caselor, nr. 102,jud. Bistriţa-Năsăud şi în consecinţă: Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru inculpatul N***** M***** titular a permisului de conducere ce a fost suspendat, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv pentru perioada temporală cuprinsă între 03.09.2015- 02.10.2015 inclusiv. Se va elibera o copie de pe prezenta încheiere pentru inculpatul N***** M***** titular a permisului de conducere suspendat, sub luare de semnătură şi date de identificare. Se va comunica o copie după prezenta încheiere şi Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 august 2015.
Incheiere de sedinta din 27.08.2015Admite cererea
Incheiere de sedinta din 04.08.2015Admite cererea.
Incheiere de sedinta din 07.07.2015Admite cererea inculpatului privind dreptul de a conduce pe drumurile publice.
Incheiere de sedinta din 27.05.2015RESPINGE CEREREA
Incheiere de sedinta din 06.05.2015