C************* F*****
ReclamantD******** G*******
PârâtAdmite, în parte, cererea principală. Obligă pârâtul-reclamant să lase reclamantlui-pârât în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 3010 mp, astfel cum acesta este identificat mai sus în cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de ing.expert Stancu Marilena Anca, prin conturul 1-2-3-4-1(fil.125), ce face parte integrantă din prezenta sentinţă. Respinge capătul de cerere privind ridicarea gardului. Admite, în parte, cererea reconvenţională. Obligă reclamantul-pârât la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 12600 lei reprezentând contravaloare împrejmuire. Compensează cheltuielile de judecată. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 15.02.2017.
Hotarare 1490/2017 din 15.02.2017Amână pronunţarea pentru data de 15.02.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.02.2017Pune în vedere pârâtului prin apărător să depună la dosar dovada achitării onorariului de expert în cuantum de 1000 lei. Amână judecarea cauzei la 03.02.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2017
Incheiere de sedinta din 27.01.2017Repune cauza pe rol în vederea discutării cererii formulate de d-na expert Parnia Gabriela. Fixează termen 27.01.2017 pentru când se citează părţile. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 09.12.2016.
Incheiere de sedinta din 09.12.2016Amână pronunţarea pentru data de 09.12.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2016In conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară si art. 15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare in condiţii de normalitate, echilibru si reala independentă, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 25.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Octombrie 2016
Incheiere de sedinta din 21.10.2016Admite cererea formulată de apărătorii părţilor prin care solicită instanţei acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, în specialitatea topo, urmează a o admite având în vedere că lucrarea nu a fost depusă la dosar cu respectarea dispoziţiilor art. 336 Cod proc civilă. Revine cu adresă către expert Parnia Gabriela cu menţiunea de a preciza data estimativă şi onorariul provizoriu necesare efectuării lucrării, având ca obiective ale expertizei: - identificarea gardului edificat de pârât cu stabilirea datei construirii acestuia, - să se stabilească costul construirii gardului şi a porţilor de acces la teren ce face obiectul cauzei raportat la costul materialelor şi manoperei. Amână judecarea cauzei la 21.10.2016. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2016
Incheiere de sedinta din 09.09.2016Revine cu adresă către expert Stancu Anca Marilena, cu avertisment de amendă pentru întocmirea şi depunerea lucrării la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată ce se va acorda. Revine cu adresă către expert Parnia Gabriela cu menţiunea de a preciza data estimativă şi onorariul provizoriu necesare efectuării lucrării, având ca obiective ale expertizei: - identificarea gardului edificat de pârât cu stabilirea datei construirii acestuia, - să se stabilească costul construirii gardului şi a porţilor de acces la teren ce face obiectul cauzei raportat la costul materialelor şi manoperei. Amână judecarea cauzei la 09.09.2016. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Mai 2016
Incheiere de sedinta din 20.05.2016Emite adrese către BLET Argeş pentru înştiinţare numire expert şi către expertul cauzei pentru întocmirea şi depunerea lucrării la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată ce se va acorda. Revine cu adresă către expert Parnia Gabriela cu menţiunea de a preciza data estimativă şi onorariul provizoriu necesare efectuării lucrării, având ca obiective ale expertizei: - identificarea gardului edificat de pârât cu stabilirea datei construirii acestuia, - să se stabilească costul construirii gardului şi a porţilor de acces la teren ce face obiectul cauzei raportat la costul materialelor şi manoperei. Amână judecarea cauzei la 20.05.2016. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Aprilie 2016
Incheiere de sedinta din 08.04.2016Admite cererea formulată de expertul desemnat în cauză Vasilescu Simona prin care solicită, înlocuirea sa cu un alt expert întrucât a formulat cerere de suspendare de pe lista experţilor autorizaţi, având în vedere motivele invocate. Desemnează expert prin tragere la sorţi în lipsa acordului părţilor în condiţiile prev. de art. 331 alin.1 Cod proc civilă, pe doamna expert Parnia Gabriela. Emite adresă către expert cu menţiunea de a preciza data estimativă şi onorariul provizoriu necesare efectuării lucrării, având ca obiective ale expertizei: - identificarea gardului edificat de pârât cu stabilirea datei construirii acestuia, - să se stabilească costul construirii gardului şi a porţilor de acces la teren ce face obiectul cauzei raportat la costul materialelor şi manoperei. Stabileşte onorariul provizoriu pentru expertiza în specialitatea topografie în cuantum de 1000 lei şi pune în vedere reclamantului să depună la dosar dovada achitării onorariului în termen de 5 zile. Se vor emite adrese către BLET Argeş pentru înştiinţare numire expert şi către expertul Stancu Marilena Anca, pentru întocmirea şi depunerea lucrării după ce reclamantul va depune la dosar dovada achitării onorariului de expert. Amână judecarea cauzei la 08.04.2016. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2016
Incheiere de sedinta din 26.02.2016Încuviinţează probele solicitate de reclamant prin apărător, respectiv proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriu pe teza probatorie a cunoaşterii situaţiei de fapt a terenului la momentul construirii gardului şi proba cu expertiză în specialitatea topografie. Pune în vedere reclamantului prin apărător să formuleze interogatoriul pentru pârât şi să-l prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării. Citează pârâtul cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 358 Cod proc civilă. Desemnează prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp.art 331C.proc, un expert în specialitatea topografie şi anume Stancu Marilena Anca. Emite adresă către expert cu menţiunea de a preciza data estimativă şi onorariul provizoriu necesare efectuării lucrării. Stabileşte drept obiective ale expertizei: - identificarea terenului proprietatea reclamantului ce face obiectul cauzei cu dimensiuni, vecini şi întocmirea schiţei de plan, - să precizeze dacă terenul este identic cu cel care a făcut obiectul dosarului 13841/280/2010 şui 1690/2003 ale Judecătoriei Piteşti, - să se stabilească dacă pe acest teren există edificat un gard şi în caz afirmativ să-l poziţioneze pe schiţă. Încuviinţează probele solicitate de pârât prin apărător, respectiv proba cu inscrisuri, şi proba cu expertiză în specialitatea construcţii. Desemnează prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp.art 331C.proc, un expert în specialitatea construcţii şi anume Vasilescu Simona. Emite adresă către expert cu menţiunea de a preciza data estimativă şi onorariul provizoriu necesare efectuării lucrării. Stabileşte drept obiective ale expertizei: - identificarea gardului edificat de pârât cu stabilirea datei construirii acestuia, - să se stabilească costul construirii gardului şi a porţilor de acces la teren ce face obiectul cauzei raportat la costul materialelor şi manoperei. Amână judecarea cauzei la 26.02.2016. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2016
Incheiere de sedinta din 15.01.2016Pune în vedere reclamantului să evalueze capătul doi de cerere privind demolarea gardului şi să timbreze la valoare. Pune în vedere pârâtului, să achite diferenţa de taxă de timbru în cuantum de 5 lei pentru cererea reconvenţională. Amână judecarea cauzei la 15.01.2016. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2015
Incheiere de sedinta din 20.11.2015Constată că s-a admis cererea de abţinere formulată de doamna magistrat ENE CORNELIA INGE în dosarul nr. 29752/280/2014. Constată că prezenta cauză a fost repartizată aleatoriu completului C5-3, civil, cu termen de judecată la data de 20.11.205, sala 3. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.10.2015.
Incheiere de sedinta din 05.10.2015Admite cererea de abţinere formulată de doamna magistrat ENE CORNELIA INGE în dosarul nr. 29752/280/2014. În baza dispoziţiilor art. 98 alin. 3 din Hotărârea C.S.M. nr. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, modif., dispune trimiterea dosarului către compartimentul Registratură în vederea repartizării aleatorii a cauzei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.09.2015.
Incheiere abtinere din 15.09.2015În temeiul art. 98 din ROI înaintează cererea de abţinere formulată de magistrat Cornelia Inge Ene, titular al completului C1-5 civil, în vederea soluţionării cererii de abţinere la completul C2-1 civil. Fixează termen de control la data de 05.10.2015. Cu apel odata cu fondul, la Trib Arges. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 09 2015
Incheiere de sedinta din 07.09.2015Admite cerere formulata de reclamant prin apărătorul ales, si acorda un nou termen de judecata pentru a se ataşa dosarul nr 13841/280/2010. Se vor face verificări daca exista sau nu motive de incompatibilitate. Se va emite adresa catre Departamentul Arhiva al Judecatoriei Pitesti, pentru a atasa dosarul mentionat. Amână judecarea cauzei la 07 09 2015. Cu apel odata cu fondul.
Incheiere de sedinta din 25.05.2015