A***** I** O*****
Apelant InculpatA***** A****** V*****
Intimat Parte civilăH***** L**********
Intimat Parte civilăÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală admite apelul declarat de inculpatul A***** I** O***** împotriva sentinţei penale nr. 573 din 20 octombrie 2014 a Judecătoriei Fălticeni. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: În baza art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal din 1969 rap. la art. 396 al. 10 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 74 lit. b rap la art. 76 lit. e Cod penal din 1969, art. 5 al. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul A***** I** O***** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. În baza art. 71 alin. 1 Cod penal din 1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 305 alin. 4 Cod penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni stabilit conform art. 82 Cod penal din 1969. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 raportat la art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal din 1969 pe durata suspendării executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 305 alin. 5 Cod penal din 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul în care, în cursul termenului de încercare, săvârşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate dacă nu sunt în contradicţie cu prezenta decizie. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 150 lei reprezentând onorariu pentru avocat oficiu Ursu Simona, desemnată pentru persoana vătămată minoră A***** A****** V*****, care se va avansa din fondul MJ către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din data de 14 ianuarie 2015
Hotarare 25/2015 din 14.01.2015