Dosar 29846/325/2011* din 29.05.2014

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29846/325/2011*
Data dosar:
29.05.2014
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.09.2015 la ora 15:00

    Complet: C3C
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMISOARA. Respinge acţiunea formulata de reclamanţii CÎRPACI VLADIMIR şi C****** M**** în contradictoriu cu pârâta P******* M*********** T******** ca fiind introdusa împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuala de folosinţă Respinge ca neîntemeiata acţiunea principală formulată de către reclamanţii CÎRPACI VLADIMIR şi C****** M**** în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL TIMIŞOARA prin PRIMAR şi CLMT şi SPITALUL MUNICIPAL TIMIŞOARA-Secţia de Fizioterapie (Clinica de Recuperare, Medicină fizică şi Balneologie),. Respinge ca neîntemeiata cererea reconvenţională formulată de către pârâul - reclamant reconvenţional MUNICIPIUL TIMIŞOARA prin PRIMAR şi CLMT în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi CÎRPACI VLADIMIR şi C****** M****. Fără cheltuieli de judecata. Cu drept de apel, in 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 15.09.2015.

    Hotarare 10893/2015 din 15.09.2015
  • Sedinta din data de 08.09.2015 la ora 15:00

    Complet: C3C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în prezenta cauză la 15.09.2015

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.09.2015
  • Sedinta din data de 01.09.2015 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 08.09.2015

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.09.2015
  • Sedinta din data de 25.08.2015 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 01.09.2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.08.2015
  • Sedinta din data de 15.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 25.08.2015 pentru ca pârâtul CLMT să depună la dosar dovada achitării diferenţei de onorar expert în sumă de 3614,5 lei , sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare

    Incheiere de sedinta din 15.06.2015
  • Sedinta din data de 09.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 15.06.2015 pentru studiuli înscrisurlor şi pentru pronunţarea asupra probei cu suplimentarea expertizei sau aspura probei cu contraexpertiza

    Incheiere de sedinta din 09.06.2015
  • Sedinta din data de 26.05.2015 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    În vederea respectării principiului continuităţi amână judecarea cauzei la 09.06.2015

    Incheiere de sedinta din 26.05.2015
  • Sedinta din data de 12.05.2015 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 15.06.2015 pt. citarea expertului cu menţiunea de a răspunde la obiecţiunile ataşate

    Incheiere de sedinta din 12.05.2015
  • Sedinta din data de 17.04.2015 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 12.05.2015 pentru depunerea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 17.04.2015
  • Sedinta din data de 03.03.2015 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână la 17.04.2015 pentru depunerea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 03.03.2015
  • Sedinta din data de 03.02.2015 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână la 03.03.2015 pentru depunerea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 03.02.2015
  • Sedinta din data de 16.12.2014 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 03.02.2015 pentru administrarea probelor propuse şi încuviinţate

    Incheiere de sedinta din 16.12.2014
  • Sedinta din data de 18.11.2014 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână la 16.12.2014 pentru când pârâţii iniţiali vor comunica pârâtei nou introdusă în cauză 1 set din înscrisurile depuse la dosar pentru ca aceasta să poată depune la dosar întâmpinare.

    Incheiere de sedinta din 18.11.2014
  • Sedinta din data de 04.11.2014 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 18.11.2014, pentru când se va cita pârâtul S********* M******** T******** - S***** D* F*********** (******* D* R********** M******* F***** Ş* B*********** cu un câte un exemplar din întâmpinarea, răspunsul la întâmpinare şi înscrisurile depuse de către mandatarul reclamanţilor .

    Incheiere de sedinta din 04.11.2014
  • Sedinta din data de 07.10.2014 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână la 04.11.2014, pentru studiul cererii reconvenţionale şi pentru introducerea în cauză a Spitalului Municipal Timişoara - Secţia de Fizioterapie în calitate de pârât.

    Incheiere de sedinta din 07.10.2014
  • Sedinta din data de 09.09.2014 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână la 07.10.2014, pentru studiul precizării forulate de reclamanţi

    Incheiere de sedinta din 09.09.2014
  • Sedinta din data de 24.06.2014 la ora 09:00

    Complet: C3C
  • Amână cauza

    Amână la 09.09.2014, urmând a se cita reclamantul cu menţiunea de a preciza obiectul cererii pentru stablirea taxei de timbru

    Incheiere de sedinta din 24.06.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD