G******* M****
InculpatIn baza art. 386 C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 337 C.p. in infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 R cu reţinerea art. 5 C.p. Condamnă pe inculpatul GM la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 R cu reţinerea art. 5 alin. 1 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p. În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 şi 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. 1968. În temeiul art. 5 alin. 1 C.p. combinat cu art. 861 C.p. 1968 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar în temeiul art. 861 Cp 1968 fixează termen de încercare de 3 ani şi 4 luni. Pe durata termenului de încercare obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 lit. a - d C.p. 1968, respectiv: - să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune Argeş, la termenele stabilite de consilieri; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Conform art. 863 alin. 3 lit. e C.p. 1968 impune inculpatului pe durata termenului de încercare obligaţia de a nu conduce niciun vehicul. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal 1968 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cp 1968 privitoare la cazurile de revocare a măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin 1 C.p.p. obligă pe inculpat să achite către stat suma de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 02.04.2015.
Hotarare 992/2015 din 02.04.2015Rămâne în pronunţare până la data de 02.04.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2015În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 8314/P/2013 din data de 20.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti privind pe inculpatul GM, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 NCP cu aplic. disp. art. 5 alin.1 c.p. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul GM. Fixează termen de judecată la data de 19.03.2015, pentru când inculpatul primeşte termenul în cunoştinţă Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.02.2015
Incheiere camera preliminara din 12.02.2015