A********* M****
ReclamantB**** I**
ReclamantB**** A*******
ReclamantB**** I****
ReclamantP**** D******
ReclamantAdmite acţiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi Anulează deciziile de reîncadrare cu nr. unic 1 emise de către intimata în 15.03.2011. Obligă intimata la reîncadrarea salarială a contestatorilor prin emiterea în folosul acestora a unor noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2011 potrivit dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2010 rezultate din aplicarea Legii nr.330/2009 şi, implicit, din aplicarea Legii nr. 221/2008. Obligă intimata să calculeze şi să achite contestatorilor diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, raportat la Legea nr. 330/2009 şi la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2011 – 12.05.2011, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Hotarare 3248/2014 din 15.10.2014Amână pronunţarea la data de 15.10.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2014Termen preschimbat prin încheierea din 21.08.2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi în camera de consiliu, de la data de 10.09.2014 la data de 08.10.2014
Din oficiu, în temeiul art. 230 Cod pr.civilă, preschimbă termenul de judecată de la data de 10.09.2014 la data de 08.10.2014
Incheiere de sedinta secreta din 21.08.2014