P****** N*** C*******
InculpatRespinge ca neîntemeiată cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 337 C.pen. în infracţiunea prev. de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 . În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen , art.396 alin.10 C.pr.pen şi art.5 C.pen stabileşte pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare în sarcina inculpatului P****** N*** C******* sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice prevăzută de art. 337 C. pen. În baza art. 83 alin. 1 C. pen. amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. (2) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: g) să nu conducă autoturisme sau alte autovehicule pentru care este necesar permis de conducere. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti . În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.01.2015.
Hotarare 163/2015 din 27.01.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 11709/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti privind inculpatul P****** N*** C******* trimis în judecată în stare libertate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 337 din C.pen. ,, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P****** N*** C*******. Dispune citarea inculpatului şi a martorului CUCIUREANU ULIAN NICOLAE pentru termenul din 27.01.2015. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 4.12.2014
Incheiere de sedinta din 04.12.2014