Dosar 30075/197/2013 din 29.01.2014

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 30075/197/2013
Data dosar:
29.01.2014
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.02.2014 la ora 8:30

    Complet: PR1 (sala T3)
  • Soluţionare

    Respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 2354/05.12.2013 a Judecătoriei Braşov pe care o menţine. Atrage atenţia condamnatului Căldăraru Sevastian cu privire la dispoziţiile art. 104 al. 2 din Noul Cod Penal, potrivit cărora dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune care a fost descoperită în termenul de încercare şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută după caz potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Căldăraru Sevastian dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 272 al. 1 din noul cod de procedură penală onorariul parţial al avocatului din oficiu Marin Popescu Roxana, de 50 lei se include în cheltuielile judiciare şi se avansează de stat. În baza art. 275 al. 3 din noul cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 21.02.2014.

    Hotarare 22/2014 din 21.02.2014
  • Sedinta din data de 20.02.2014 la ora 8:30

    Complet: PR1 (sala T3)
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la 21.02.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD