Dosar 30078/325/2014 din 06.10.2014

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 30078/325/2014
Data dosar:
06.10.2014
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.05.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Condamnare

    În temeiul art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. 1969, a art. 5 C. pen. şi a art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul M.T.A., cetăţean român, recidivist, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului M.T.A. exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin.2 C. pen. din 1969. În temeiul art. 61 alin. 1 teza a II-a C. Pen. 1969, cu aplicarea art 5 C. pen., revocă beneficiul liberării condiţionate din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1087/20.04.2008 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 1073/02.11.2009 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 61 alin. 1 teza a III-a C. Pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., contopeşte pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 783 zile închisoare, stabileşte pedeapsa cea mai grea, de 783 zile închisoare, fără a adăuga un spor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 783 zile închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului M.T.A. exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin.2 C. pen. din 1969. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpatul M.T.A. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.05.2015.

    Hotarare 1050/2015 din 08.05.2015
  • Sedinta din data de 30.04.2015 la ora 10:30

    Complet: C9P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 08.05.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.04.2015
  • Sedinta din data de 17.04.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 30.04.2015.

    Incheiere de sedinta din 17.04.2015
  • Sedinta din data de 20.03.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data la data de 17.04.2015.

    Incheiere de sedinta din 20.03.2015
  • Sedinta din data de 06.02.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauya la data de 20.03.2015.

    Incheiere de sedinta din 06.02.2015
  • Sedinta din data de 20.01.2015 la ora 12:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 16066/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul M.T.A., recidivist, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbiba?ie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. (Legea 286/2009), cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. (Legea 286/2009). Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M.T.A. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului M.T.A. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.01.2015.

    Incheiere camera preliminara din 20.01.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD