P********* A***** P***
Apelant InculpatŢ***** V******* C*********
Apelant InculpatU******** L****** N******
Intimat InculpatG******* Ş***** A********
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de inculpatul ŢIVREA VALENTIN – CONSTANTIN, împotriva sentinţei penale nr. 135 din 15 octombrie 2014 a Tribunalului Vâlcea. Desfiinţează în parte sentinţa. Înlătură dispoziţia de executare a pedepsei principale în condiţiile art. 60 Cod penal, în ceea ce-l priveşte pe apelantul – inculpat Ţivrea Valentin – Constantin. Rejudecând face aplicarea faţă de inculpatul Ţivrea Valentin – Constantin a dispoziţiilor art. 75 alin.2 lit.b) şi art. 76 Cod penal. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului Ţivrea Valentin – Constantin, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. Reduce şi durata pedepselor accesorii de la 4 ani, la 3 ani. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Fixează termen de supraveghere de 4 ani, potrivit art. 92 Cod penal. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte măsurile e supraveghere prevăzute de art. 93 alin.1 lit.a) - e) Cod penal, respectiv: a) să se prezinte, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la datele fixate de acesta; b ) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbare locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi să se supună măsurilor de control, în vederea depistării consumului de droguri, în baza art. 93 alin.2 lit.b) şi c) Cod penal. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei comunei Ioneşti, judeţul Vâlcea sau Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea – credinţă a măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţă. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului ŢIVREA VALENTIN – CONSTANTIN, de sub puterea mandatului emis în această cauză cu nr.18/UP din 16 iulie 2014 al Tribunalului Vâlcea, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale. Deduce din pedepsele aplicate apelanţilor P********* A***** P*** şi Ţivrea Valentin – Constantin, durata arestului preventiv, la zi. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul P********* A***** P***, aflat în Penitenciarul Colibaşi, împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă pe apelantul – inculpat P********* A***** P***, la 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 februarie 2015, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 58/2015 din 03.02.2015amână pronunţarea la data de 03 februarie 2015
amână pronunţarea la 02.02.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2015În baza art. 362 alin.2 raportat la art. 208 alin.4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor P********* A***** P*** şi Ţ***** V******* C*********, ambii aflaţi în Penitenciarul Colibaşi şi menţine această măsură. Termen fond: 26 ianuarie 2015. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 9 decembrie 2014 la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 09.12.2014Admite cererea formulată de doamna magistrat Raluca-Elena ŞIMONESCU-DIACONU privind abţinerea de la soluţionarea dosarului penal nr.3017/90/2014. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2014, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere abtinere din 02.12.2014Amână cauza la data de 9 decembrie 2014, pentru solu?ionarea cererii de ab?inere formulată de către unul din membrii completului de judecată. Se reia citarea apelanţilor-inculpaţi. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi 28 noiembrie 2014 la Curtea de Apel Pite?ti- Sec?ia penală ?i pentru cauze cu minori ?i de familie.
Incheiere de sedinta din 28.11.2014Dispune preschimbarea termenului de judecată pentru soluţionarea cererii de abţinere formulată în cauză, de la data de 27 noiembrie 2014 la data de 2 decembrie 2014. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi 27 noiembrie 2014 la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere abtinere din 27.11.2014