M***** N*******
Contestator CondamnatAdmite contestaţia formulată de condamnata M***** N*******, în prezent deţinută în Penitenciarul Târgşor, împotriva s.p. nr. 2787/29.09.2014 a Judecătoriei Ploieşti. Desfiinţează în totalitate sentinţa atacată şi rejudecând: În baza art. 585 alin.1 lit. a C.proc.pen. admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petenta condamnată M***** N*******. Constată că faptele pentru care petenta a fost condamnată prin sentinţele penale nr. 406/10.06.2009 a Judecătoriei Sectorului II Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 29.06.2009 şi s.p. 585/01.10.2010 a Judecătoriei Sectorului III Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 03.11.2010, sunt concurente. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 406/10.06.2009 a Judecătoriei Sectorului II Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 29.06.2009, în pedepse componente, după cum urmează: - 3 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 C.pen. - art. 209 alin. 1 lit. e C.pen. faptă săvârşită la data de 20.01.2006, pedeapsă redusă de la 3 ani şi 6 luni închisoare, în urma aplicării legii penale mai favorabile prin s.p. nr. 1044/07.04.2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin d.p. nr. 320/15.07.2014 a Tribunalului Prahova; - 3 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 C.pen. - art. 209 alin. 1 lit. e C.pen., faptă săvârşită la data de 03.06.2006, pedeapsă redusă de la 3 ani şi 6 luni închisoare, în urma aplicării legii penale mai favorabile prin s.p. nr. 1044/07.04.2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin d.p. nr. 320/15.07.2014 a Tribunalului Prahova; - pedeapsa unică şi indivizibilă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a unei infracţiuni de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 C.pen. - art. 209 alin. 1 lit. e C.pen. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. faptă săvârşită la data de 12.09.2008, pedeapsă redusă de la 4 ani si 6 luni în urma aplicării legii penale mai favorabile prin s.p. nr. 1044/07.04.2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin d.p. nr. 320/15.07.2014 a Tribunalului Prahova. - sporul de 3 luni închisoare aplicat prin s.p. nr. 406/10.06.2012 a Judecătoriei Sectorului II Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 29.06.2009. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 585/01.10.2010 a Judecătoriei Sectorului III Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 03.11.2010, în pedepse componente, după cum urmează: - 3 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e şi alin. 2 lit. b Cp cu aplic. art. 37 lit. a Cp, faptă din 15.07.2008, pedeapsă redusă de la 3 ani şi 6 luni închisoare, în urma aplicării legii penale mai favorabile prin s.p. nr. 1044/07.04.2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin d.p. nr. 320/15.07.2014 a Tribunalului Prahova; - 3 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e alin. 2 lit. b Cp şi art. 37 lit. a Cp, faptă din 05.03.2009, pedeapsă redusă de la 3 ani şi 6 luni închisoare, în urma aplicării legii penale mai favorabile prin s.p. nr. 1044/07.04.2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin d.p. nr. 320/15.07.2014 a Tribunalului Prahova; - 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 37 lit. a Cp., faptă din 05.03.2009. Constată că pedeapsa rezultantă potrivit legii penale anterioare este de 4 ani şi 9 luni închisoare (pedepsele rezultante nefiind reduse în urma aplicării legii penale mai favorabile prin s.p. nr. 1044/07.04.2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin d.p. nr. 320/15.07.2014 a Tribunalului Prahova), mai favorabilă condamnatei faţă de pedeapsa rezultantă obţinută potrivit legii noi, de 7 ani şi 4 luni închisoare. Faţă de dispoziţiile s.p. nr. 1044/07.04.2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin d.p. nr. 320/15.07.2014 a Tribunalului Prahova şi ale Deciziei nr. 1/2014 a I.C.C.J., completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, condamnata va executa pedeapsa rezultantă stabilită potrivit legii anterioare, respectiv pedeapsa de 4 ANI ŞI 9 LUNI ÎNCHISOARE. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b C.penal anterior. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii, arestării preventive şi perioada executată, de la 22.11.2003 la 18.12.2003 şi de la 10.03.2009 la zi, cu excepţia perioadelor în care condamnata a beneficiat de întreruperea executării pedepsei, respectiv 12.10.2009-12.04.2010, 15.06.2010-06.09.2010, 25.10.2010-17.08.2011, 25.01.2012-10.04.2012, 18.05.2012-30.03.2013, 17.07.2013-26.06.2014. Dispune anularea mandatului de executare nr. 1125/2014 din 17.07.2014 al Judecătoriei Ploieşti şi emiterea unui nou mandat de executare. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu, fond şi contestaţie, în cuantum de 100 lei pentru fiecare stadiu procesual, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.11.2014.
Hotarare 516/2014 din 13.11.2014amână pronunţarea la data de 13.11.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2014