V**** N* V***** P*** S********* E**** R**** C* S***** P********* A*** L* F****** J*** C** C***** A***
Intimat ReclamantC******* J******** A** S*** S***
Recurent PârâtRespinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul reclamant prin Sindicatul EPCAN Roman. Admite recursul. Modifică, în parte, sentinţa recurată sub următoarele aspecte: Admite, în parte acţiunea precizată. Anulează clauzele din CCM la nivelul unităţii pârâte pentru anii 2009 – 2010, 2010 – 2011, 2011 – 2012, 2012 – 2013, modificat şi completat prin acte adiţionale subsecvente, privind salariul minim în cadrul Companiei respectiv : - art. 46 pct. 4 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2009 – 2010, modificat prin actul adiţional din 2009 şi - art. 42 alin.2 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2010 – 2011, 2011 – 2012, 2012 – 2013, modificat prin acte adiţionale din 2010 - 2013; Clauzele anulate sunt înlocuite până la renegociere cu prevederile mai favorabile stipulate în CCM pe ramură, respectiv, Contractul colectiv de muncă nr. 872/21.03.2007 unic la nivelul ramurii de gospodărie comunală, locative şi transporturi locale – servicii comunicare de utilităţi publice – pe anii 2007 – 2011, completat şi modificat prin Actul adiţional din 23.09.2008 ( art. 50 alin.4), Actul adiţional din 27.11.2009 ( art. 50 alin.4), Actul adiţional din 25.11.2010 ( art. 50 alin.4), Actul adiţional din 17.08.2011 ( art. 50 alin.7 ) în sensul că : - pentru perioada 01.01.2009 – 31.08.2009, salariul minim este de 645 lei, - pentru perioada 01.09.2009 – 31.12.2009, salariul minim este de 695 lei, - pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, salariul minim este de 770 lei, - pentru perioada 01.01.2011 – 28.02.2011, salariul minim este de 810 lei, - pentru perioada 01.03.2011 – 31.12.2011, salariul minim este de 840 lei, - pentru perioada 01.01.2012 – 31.12.2012, salariul minim este de 840 lei, la care se aplică rata inflaţiei INS pentru anul 2011 şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţa dintre drepturile salariale stabilite prin aplicarea salariului minim de mai sus şi cele efectiv încasate pentru perioada 12 iulie 2009 - 21 martie 2012. Pentru perioada 22 martie 2012 – 30 septembrie 2013 obligă pârâta la diferenţe drepturi salariale având în vedere un salariu minim de 840 lei la care se aplică rata inflaţiei INS pentru anul 2011, astfel cum s-a stabilit prin prezenta hotărâre. Menţine din sentinţă doar dispoziţiile vizând obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Pronunţată în şedinţă publică,azi 10.12.2014
Hotarare 967/2014 din 10.12.2014Pentru studiul înscrisurilor depuse de ambele părţi, amâna cauza la 10 decembrie 2014 R2.
Incheiere de sedinta din 22.10.2014Amână cauza pentru studiul întâmpinării
Incheiere de sedinta din 17.09.2014