S**** D** Î*** S**** H****
ReclamantB******** F*******
ReclamantB****** L*****
ReclamantC***** R*****
ReclamantC***** G*****
ReclamantAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” (cu sediul) în numele şi pe seama membrilor de sindicat (indicaţi în tabelul de la fila 5 din dosarul cauzei, tabel care face parte integrantă din prezenta hotărâre), în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Tehnic Târnăveni Structura Liceul „Constantin Brâncuşi” (cu sediul) şi Municipiul Târnăveni – prin Primar (cu sediul). Obligă pârâţii la plata în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat (indicaţi în tabelul de la fila 5 din dosarul cauzei) a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 1694/2013 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 8307/102/2012, modificată prin Decizia civilă nr. 1285/R/2013 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, dobândă calculată începând cu data de 15.11.2012 şi până la data plăţii integrale a debitelor. Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantului a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 ianuarie 2015.
Hotarare 41/2015 din 20.01.2015Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 20 ianuarie 2015, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi adusa la cunostinta partilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2015Încuviinţează declaraţia de abţinere, formulată în cadrul dosarului nr. 3043/102/2014 al Tribunalului Tg. Mureş - Secţia civilă. Dispune trimiterea dosarului registraturii în vederea repartizării aleatorii. Fără cale de atac. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 3 noiembrie 2014.
Incheiere abtinere din 03.11.2014Încuviinţează declaraţia de abţinere, formulată în cadrul dosarului nr. 3043/102/2014 al Tribunalului Tg. Mureş - Secţia civilă. Dispune trimiterea dosarului registraturii în vederea repartizării aleatorii. Fără cale de atac. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 1 octombrie 2014.
Incheiere abtinere din 01.10.2014