S****** A*** B*****
InculpatAdmite cererea inculpatului de aplicare a procedurii recunoaşterii învinuirii prev de art. 375 Cod procedură penală. În baza art. 291 alin.1 Cod penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu completările şi modificările ulterioare, şi art.396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul SAB la 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art.45 şi art.67 alin.1 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k Cod penal, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani în condiţiile art.68 Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei închisorii. În baza dispoziţiilor art. 92 Cod penal, fixează termen de supraveghere de 3 ani . În baza art.93 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.(2 ) Cod procedură penală impune inculpatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art.93 alin. (3) pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 100 de zile, la SC Întreţinerea Peisagistică a Spaţiilor Verzi S.A. Giurgiu, Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 şi art. 97 Cod penal privind revocarea şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi k Cod penal., aceasta urmând a fi executată efectiv în cazul revocării suspendării sub supraveghere. În baza art.399 alin.1 Cod procedură penală menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpat. În baza art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 26.09.2014 la 24.11.2014 şi măsura arestului la domiciliu de la 25.11.2014 la zi. În baza art.291 ali.2 Cod penal confiscă de la inculpatul S****** A*** B***** suma de 50.000 euro. În baza dispoziţiilor art. 249 şi art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, menţine măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa din data de 04.11.2014 , în limita sumei de 50.000 euro, asupra unui autoturism VOLSWAGEN marca PHAETON înmatriculat sub numărul GR-75-BAN, având seria de identificare WVWZZZ3DZ68003891, proprietatea inculpatului S****** A*** B***** şi asupra autoturismului marca BMW model X1 cu numărul de înmatriculare GR-20-BAN şi seria de identificare WBAVP31040VP67724 înscris în circulaţie ca aparţinând SC BAN CONSTRUCT SRL. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1800 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare
Hotarare 63/2015 din 04.02.2015amână pronunţarea la 04.02.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.01.2015amână pronunţarea la 28.01.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2015În baza art. 221 alin.6 Cod procedură penală. Admite cererea formulată de inculpat.Încuviinţează acestuia părăsirea imobilului în care locuieşte şi execută arestul la domiciliu, în data de 13.01.2015 în vederea prezentării la Spitalul Clinic Doctor Victor Babeş din Bucureşti, pentru efectuarea analizelor imunologice şi virusologice. În baza art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 09.01.2015acordă termen pentru ca inculpatul să depusă la dosar acte în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 17.12.2014În baza art. 362 Cod procedură penală rap. la art. 208 alin. 2 Cod procedură penală ; Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu a inculpatului S A-B, (măsură luată prin încheierea nr.861/CO/CP din 24.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală) trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, fapte prevăzute de art. 291alin.1 Cod penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu completările şi modificările ulterioare şi menţine măsura arestului la domiciliu a acestuia. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 15.12.2014Ia act de cererea inculpatului SANCIU ALIN BĂNICĂ prin care învederează instanţei că nu are de formulat cereri şi excepţii de ridicat cu privire la actul de sesizare a instanţei şi cu privire la legalitatea şi loialitatea probelor administrate în faza de urmărire penală. În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 420/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie privind pe inculpatul SAB trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, fapte prevăzute de art. 291alin.1 Cod penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu completările şi modificările ulterioare, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul STANCIU ALIN-BĂNICĂ. Stabileşte termen de judecată la data de 17.12.2014 pentru când se va cita inculpatul. Stabileşte termen pentru verificarea măsurii preventive a arestului la domiciliu la data de 15.12.2014. Definitivă.
Incheiere de sedinta secreta din 02.12.2014În baza art. 348 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală ; Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului STANCIU ALIN-BĂNICĂ, cetăţenia română, profesia lucrător comercial, ocupaţia primar al comunei Izvoarele, jud. Giurgiu studii liceale, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, fapte prevăzute de art. 291alin.1 Cod penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu completările şi modificările ulterioare şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 14.11.2014, orele 14:35. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 14.11.2014