S* A** L****** V******** R****** S**
ReclamantB***** G******
PârâtI****** A*******
PârâtSC NR 689/2014 Admite excepţia lipsei capacităţii civile a pârâtei Ionaşcu Aristica, invocată din oficiu. Admite, în parte, cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SC AIR LIQUIDE VITALAIRE ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu pârâtul B***** G******. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma totală de 1660,26 lei, reprezentând contravaloare chirie echipament medical, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată, în 8 rate lunare, după cum urmează: 7 rate lunare a câte 200 lei şi ultima rată în valoare de 260,26 lei, începând cu luna în care prezenta sentinţă va rămâne definitivă. Respinge,în parte, cererea faţă de pârâta Ionaşcu Aristica, decedată, pentru lipsa capacităţii civile a acesteia. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede.
Incheiere finala dezinvestire 689/2014 din 02.09.2014-în vederea efectuării unei adrese către reclamantă, pentru a preciza dacă este de acord cu eşalonarea debitului
Incheiere de sedinta din 12.08.2014-pentru a se depune dovezi în ceea ce priveşte decesul pârâtei
Incheiere de sedinta din 24.06.2014