T******* G*******
InculpatÎn temeiul art. 348 alin. 1 Ncpp, raportat la art. 242 alin.2 Ncpp şi art. 211 Ncpp, admite cererea formulată de inculpatul TG arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 118/13.10.2014 şi în consecinţă: Înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă cu privire la situaţia inculpatului TG cu măsura controlului judiciar. În baza art. 215 alin. (1) nCpp, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 NCpp, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) Să nu părăsească teritoriul României, fără încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei, b) să comunice periodic, respectiv lunar, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 NCpp, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 5 Ncpp, prezenta încheiere se comunică, la momentul rămânerii sale definitive, inculpatului TG, unităţii de poliţie în a cărui circumscripţie locuieşte, respectiv Inspectoratulului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi Poliţiei de Frontieră Române. În baza art. 275 alin. 3 NCpp, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.