T**** I****
InculpatP****** V*******
InculpatM**** M***** P*******
InculpatAdmite cererea. Dispune avansarea onorariului avocat oficiu din faza de urmărire penală în favoarea avocat Niţă David Sorin.
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.01.20151. În baza art. 335 alin. 2 C.pen. cu aplic. art 41 alin. 1 C.pen., condamnă inculpatul TIBEL IONUŢ () pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 196 alin. 1 C. pen., condamnă inculpatul TIBEL IONUŢ pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 338 alin. 1 C.pen., cu aplic. art 41 alin. 1 C.pen., condamnă inculpatul TIBEL IONUŢ pentru comiterea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 272 alin. 1 C.pen. cu aplic, art 41 alin. (1) din C.pen., condamnă inculpatul TIBEL IONUŢ pentru comiterea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă sporul de 1 an şi 2 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 43 alin. 2 C. pen. adaugă la pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare restul rămas neexecutat de 339 zile din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 471/22.12.2009 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1952/07.06.2012 a Î.C.C.J., inculpatul urmând să execute în final pedeapsa închisorii de 4 ani, 2 luni şi 339 zile. În baza art. 45 alin. 1 C. pen aplică inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o perioadă de 5 ani. Pedeapsa principală se execută în regim de detenţie potrivit art. 60 C.penal. În baza art. 65 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 07.09.2014 la zi. În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., restituie inculpatului Tibel Ionuţ telefon mobil Blackberry 9720 depus în camera de corpuri delicte a I.P.J. Constanţa potrivit dovezii seria CT nr. 365105. În baza art. 399 alin. 1 C.p.p., menţine măsura arestării preventive cu privire la inculpat. 2. În baza art. 272 alin. 1 C. pen., condamnă inculpatul PUŞCAŞU VALENTIN (), pentru comiterea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 269 alin. 1 C. pen., condamnă inculpatul PUŞCAŞU VALENTIN pentru comiterea infracţiunii de favorizarea făptuitorului la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă sporul de 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul unei unităţi stabilite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa – în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanţa, situat pe str. Unirii, nr. 104 sau Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa - pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) şi alin. 9 C. proc. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la data de 07.09.2014 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.p.p., revocă măsura arestului de domiciliu privind pe inculpatul Puşcaşu Valentin. In baza art. 339 alin. 4 dispoziţia este executorie. 3. În baza art. art. 269 alin. 1 C. pen., condamnă inculpatul MARIA MARIUS-PETRIŞOR (), pentru comiterea infracţiunii de favorizarea făptuitorului la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul unei unităţi stabilite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa – în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanţa, situat pe str. Unirii, nr. 104 sau Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa- pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) şi alin. 9 C. proc. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la data de 05.09.2014 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.p.p., revocă măsura arestului de domiciliu privind pe inculpatul MARIA MARIUS-PETRIŞOR. In baza art. 339 alin. 4 dispoziţia este executorie. 4. Ia act de disjungerea acţiunii civile privind partea civilă TOMA MARINELA. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. obligă inculpaţii la plata sumei de 5000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpaţi, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi procuror. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16.12.2014.
Hotarare 1385/2014 din 16.12.2014Amână pronunţarea la data de 16 decembrie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2014În baza art. 242 alin. 2 rap. la art. 218 C.p.p. admite cererea formulată de inculpatul MARIA MARIUS-PETRIŞOR () şi dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 171/UP din 06.09.2014, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului MARIA MARIUS-PETRIŞOR obligaţia de a nu părăsi imobilul din Constanţa, .... fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată cu martorii şi inculpaţii din dosar, cu membrii de familie ai acestora, direct sau indirect. În baza art. 221alin. (4) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.12.2014, ora 12,25.
Incheiere de sedinta din 03.12.2014În baza art. 242 alin. 2 rap. la art. 218 C.p.p. admite cererea formulată de inculpatul PUŞCAŞU VALENTIN () şi dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 173/UP din 07.09.2014 dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului PUŞCAŞU VALENTIN obligaţia de a nu părăsi imobilul din Constanţa, str. Cibinului, nr. 18C, jud. Constanţa, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată cu martorii şi inculpaţii din dosar, cu membrii de familie ai acestora, direct sau indirect. În baza art. 221alin. (4) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.11.2014, ora 14,25. Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 25.11.2014Faţă de cererile de amânare formulate de avocatul părţii civile şi al părţii responsabile civilmente, acordă termen la 09 decembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 18.11.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1396/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind pe inculpaţii TIBEL IONUŢ, MARIA MARIUS PETRIŞOR şi PUŞCAŞU VALENTIN, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii TIBEL IONUŢ, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul fară permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin. (2) din C.pen., cu aplic, art 41 alin. (1) din C.pen., vătămare corporală din culpă, prev şi ped. de art. 196 alin. (1) din C.pen., -părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. şi ped. de art. 338 alin. (1) din C.pen., cu aplic, art 41 alin. (1) din C.pen., şi influenţarea declaraţiilor, prev şi ped. de art. 272 alin. (1) din C.pen., cu aplic, art 41 alin. (1) din C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C.pen.; PUŞCAŞU VALENTIN, pentru săvârşirea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor, prev şi ped. de art. 272 alin. (1) din C.pen., -favorizarea făptuitorului, prev. şi ped. de art. 269 alin. (1) din C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C.pen.; MARIA MARIUS-PETRIŞOR, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, faptă prev. şi ped. de art. 269 alin. (1) din C.pen. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpaţilor. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29 octombrie 2014. -------------------------------- In baza art. 362 alin. 1 rap. la art. 208 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, luată faţă de inculpatul TIBEL IONUŢ () pe care o menţine. În baza art. 242 alin. 2 rap. la art. 218 C.p.p. admite cererile formulate de inculpaţii PUŞCAŞU VALENTIN () şi MARIA MARIUS-PETRIŞOR () şi dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 173/UP din 07.09.2014 şi 171/UP din 06.09.2014, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului PUŞCAŞU VALENTIN obligaţia de a nu părăsi imobilul din () şi a inculpatului MARIA MARIUS-PETRIŞOR de a părăsi imobilul din ( ), fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii au următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată cu martorii şi inculpaţii din dosar, cu membrii de familie ai acestora, direct sau indirect. În baza art. 221alin. (4) C. proc. pen. atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.10.2014, ora 11,18.
Incheiere camera preliminara din 29.10.2014În baza art. 348 rap. la art. 242 al. 2 C. proc. pen., respinge ca neintemeiată, cererea de inlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, formulată de inculpatul MARIA MARIUS-PETRIŞOR () . În baza art. 275 al. 2 C. proc. pen., obligă inculpatul MARIA MARIUS-PETRIŞOR, la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23.10.2014, ora 11.20
Incheiere de sedinta din 23.10.2014În baza art. 242 alin. 2 C.p.p. respinge cererile formulate de inculpaţii PUŞCAŞU VALENTIN () şi MARIA MARIUS-PETRIŞOR () privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar/controlului judiciar pe cauţiune, ca neîntemeiate. În baza art. 275 C. proc. pen., obligă inculpaţii la plata sumei de 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.10.2014, ora 14,15.
Incheiere de sedinta din 13.10.20141. În baza art. 348 C. p. p. rap. la art. 207 alin. 2 şi alin. 4 C. p. p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului TIBEL IONUŢ () şi menţine măsura arestării preventive a acestuia, măsură care urmează a fi verificată până la data de 30.10.2014. 2. În baza art. 348 C. p. p. rap. la art. 207 alin. 2 C. p. p. şi art. 242 alin. 2 C. p.p. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul PUŞCAŞU VALENTIN () cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului PUŞCAŞU VALENTIN respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte efectiv, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. (2) C.p.p., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a jud. Constanţa, decât cu incuviinţare prealabilă; b) să nu se apropie de persoanele vătămate sau de membrii de familie ai acestora, de coinculpaţi sau de martorii din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului PUŞCAŞU VALENTIN că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 173/UP/07.09.2014 emis de Judecătoria Constanţa, dacă nu e arestat în altă cauză. 3. În baza art. 348 C. p. p. rap. la art. 207 alin. 2 C. p. p. şi art. 242 alin. 2 C. p.p. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul MARIA MARIUS-PETRIŞOR () cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului MARIA MARIUS-PETRIŞOR respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte efectiv, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. (2) C.p.p., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: c) să nu depăşească limita teritorială a jud. Constanţa, decât cu incuviinţare prealabilă; d) să nu se apropie de persoanele vătămate sau de membrii de familie ai acestora, de coinculpaţi sau de martorii din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului MARIA MARIUS-PETRIŞOR că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 171/UP/06.09.2014 emis de Judecătoria Constanţa, dacă nu e arestat în altă cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01.10.2014, ora 10,46.
Incheiere de sedinta din 01.10.2014