T**** I****
InculpatP****** V*******
InculpatM**** M***** P*******
Inculpat1. În baza art. 348 C. p. p. rap. la art. 207 alin. 2 şi alin. 4 C. p. p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului TIBEL IONUŢ () şi menţine măsura arestării preventive a acestuia, măsură care urmează a fi verificată până la data de 30.10.2014. 2. În baza art. 348 C. p. p. rap. la art. 207 alin. 2 C. p. p. şi art. 242 alin. 2 C. p.p. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul PUŞCAŞU VALENTIN () cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului PUŞCAŞU VALENTIN respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte efectiv, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. (2) C.p.p., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a jud. Constanţa, decât cu incuviinţare prealabilă; b) să nu se apropie de persoanele vătămate sau de membrii de familie ai acestora, de coinculpaţi sau de martorii din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului PUŞCAŞU VALENTIN că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 173/UP/07.09.2014 emis de Judecătoria Constanţa, dacă nu e arestat în altă cauză. 3. În baza art. 348 C. p. p. rap. la art. 207 alin. 2 C. p. p. şi art. 242 alin. 2 C. p.p. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul MARIA MARIUS-PETRIŞOR () cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului MARIA MARIUS-PETRIŞOR respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte efectiv, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. (2) C.p.p., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: c) să nu depăşească limita teritorială a jud. Constanţa, decât cu incuviinţare prealabilă; d) să nu se apropie de persoanele vătămate sau de membrii de familie ai acestora, de coinculpaţi sau de martorii din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului MARIA MARIUS-PETRIŞOR că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 171/UP/06.09.2014 emis de Judecătoria Constanţa, dacă nu e arestat în altă cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01.10.2014, ora 10,46.