Dosar 3097/102/2014 din 23.09.2014

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3097/102/2014
Data dosar:
23.09.2014
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.03.2015 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta M***** C***************, (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta S.C. Charter Trans Air Agency S.R.L., (cu sediul şi cu datele de identificare). Anulează decizia nr. 57/14.08.2014, emisă de pârâtă. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale de care a fost lipsită reclamanta, începând cu data de 14.08.2014 şi până la data de 26.03.2015. Respinge restul pretenţiilor reclamantei, ca nefondate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţa publică azi, 26 martie 2015.

    Hotarare 333/2015 din 26.03.2015
  • Sedinta din data de 12.03.2015 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 26 martie 2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2015
  • Sedinta din data de 12.02.2015 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    pentru sutdiul înscrisurilor depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 12.02.2015
  • Sedinta din data de 29.01.2015 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    pentru a da posibilitatea pârâtei să depună la dosarul înscrisurile solicitate de către instanţă

    Incheiere de sedinta din 29.01.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD