B***** M***** A******** L* C* B***** L****
InculpatÎndreaptă eroarea materială strecurată în minuta pronunţată la data de 20.04.2015 în dosarul nr. 31287/300/2014, în sensul că la temeiul de drept pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului Bogdan Mircea – Alexandru se trece „art. 336 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p.” în loc de „art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C.p.”. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.05.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.05.2015În temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Bogdan Mircea - Alexandru la pedeapsa de 8 luni închisoare. În temeiul art. 91 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani, stabilit conform art. 92 C.p. În temeiul art. 93 alin. 1 C.p. pune în vedere inculpatului, ca pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.p. impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.p. obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la una din următoarele instituţii: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 4 sau Direcţia Generală de Poliţie Comunitară – Sector 1. În temeiul art. 404 alin. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C.p. privind cazurile de revocare a suspendării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.04.2015.
Hotarare 201/2015 din 20.04.2015Amână pronunţarea la data de 20.04.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.04.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2015Amână pronunţarea la data de 16.04.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.04.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.04.2015Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 02.04.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2015În baza art. 346 alin. (2) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5924/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria 2 Bucureşti privind pe inculpatul Bogdan Mircea - Alexandru, trimis în judecată în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 din C.p. cu aplic. art. 5 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Bogdan Mircea - Alexandru. Cu apel odată cu fondul. Fixează termen de judecată la 22.01.2015, pentru când se va cita inculpatul şi se va emite adresă pentru înaintarea fişei de cazier judiciar a acestuia. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.01.2015.
Incheiere camera preliminara din 08.01.2015