C************* C***** L*******
InculpatB**** C*******
InculpatM**** A**** S*****
InculpatC**** V***** C******
InculpatAdmite cererea formulată de inculpaţii M.A.-S., C.C.-V., B.C. şi C.-I. C.-L. şi în consecinţă: Acordă inculpaţilor M. A.-S. şi C. C.-V. faţă de care s-a luat măsura controlului judiciar prin Încheierea penală nr.217/CC/2014 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, permisiunea părăsirii localităţii Bistriţa, jud.Bistriţa-Năsăud, pentru data de 18.11.2014, în vederea prezentării la Curtea de Apel Cluj, la termenul de judecată stabilit la această dată în dosarul nr.3142/112/2014 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj. Acordă inculpatei B. C., faţă de care s-a luat măsura arestării la domiciliu, prin Încheierea penală nr.217/CC/2014 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, permisiunea părăsirii domiciliului din Bistriţa, str.Pietrosu nr.9, sc.E, ap.1, jud. Bistriţa-Năsăud, pentru data de 18.11.2014, în vederea prezentării la Curtea de Apel Cluj, la termenul de judecată stabilit la această dată în dosarul nr.3142/112/2014 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj. Acordă inculpatei C.-I. C.-L., faţă de care s-a luat măsura arestării la domiciliu, prin Încheierea penală nr.217/CC/2014 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, permisiunea părăsirii domiciliului din Bistriţa, str.G-ral Grigore Bălan, bl.85, sc.C, ap.33, jud. Bistriţa-Năsăud, pentru data de 18.11.2014, în vederea deplasării la Curtea de Apel Cluj, pentru a se prezenta la termenul de judecată stabilit la această dată în dosarul nr.3142/112/2014 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj. În baza art.275 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 17.11.2014.
Incheiere masuri preventive faza de UP 221/2014 din 17.11.2014